Modelul cimpanzeului cu joben

Dacă aduni cu răbdare recomandările care ni se fac în fiecare zi, poți construi un model destul de precis al omului longeviv și exemplar. Nu e clar pentru ce ar trebui să trăim mult, dar ni se explică în cele mai mici amănunte cum să obținem această performanță. Omul exemplar al vremurilor noastre este sănătos, prudent, sustenabil, temperat, activ și atent la toate acele lucruri care, statistic, i-ar putea scurta existența. Are grijă de sine cu minuția cu care un muzeograf îngrijește o piesă foarte rară. Sau, cum spunea un american în fața căruia Nietzsche ar fi dat cu basca de pământ, „Trupul meu e templu meu”. Singurul lucru despre care nu discutăm însă aproape niciodată este ce trebuie să facem în răgazul ăsta suplimentar.

Firește, nu fumează. Aici nici măcar nu avem ce comenta. Țigara este unul dintre puținele lucruri asupra cărora aproape toată lumea s-a pus de acord, iar fumătorul însuși știe de obicei că face o prostie. Interesant este altceva: odată eliminat tutunul, principiul poate fi extins elegant. Ideal ar fi să nu inhalezi nimic suspect, să nu locuiești lângă un bulevard, lângă o fabrică, lângă un șantier, într-un oraș prea mare ori într-un sat în care vecinul stropește cartofii. Omul sănătos trebuie să respire aer curat. Nici fumul grătarului pe care sfârâie o ciozvârtă nu e admis, mai ales fiindcă bucata de carne pârpălită pe jar e cancerigenă. Nu știați? Nici cu mâncarea nu ne putem juca.

Omul exemplar mănâncă puțin, simplu și, dacă evoluția recomandărilor continuă în ritmul actual, probabil din ce în ce mai vegetal. Carnea vine cu grăsimi, mezelurile cu sare și conservanți, dulciurile cu zahăr, făinoasele cu carbohidrați, peștele cu metale grele, legumele cu pesticide, iar fructele cu… fructoză. Laptele devine suspect dacă e muls de o mână de babă, ouăle sunt grenade comestibile, iar despre alimentele ultraprocesate nici nu mai vorbim. După suficiente lecturi despre nutriție, frigiderul începe să semene cu o galerie de imagini ale slăbiciunile tale alimentare letale.

Omul exemplar se mișcă. Mult. Face pași. Zece mii, dacă se poate, fiindcă numărul ăsta sună mult mai științific decât „plimbă-te oleacă”. Aleargă, pedalează, ridică greutăți, își verifică pulsul, variația ritmului cardiac, somnul și probabil într-o bună zi va primi dimineața de la ceas și un raport asupra calității viselor. Statul pe scaun este noul fumat, ni se spune, așa că individul responsabil se ridică periodic și se plimbă prin casă pentru a nu muri prematur în fața calculatorului la care lucrează ca să-și poată cumpăra dispozitivele care îi spun cât trebuie să se plimbe.

În plus, longevivul evită factorii de mediu. Nu prea multă lumină artificială seara, pentru că îi dereglează ritmul circadian. Nu pesticide. Nu poluare. Nu perturbatori endocrini. Nu recipiente dubioase din plastic sau aluminiu, nu tigăi cu teflon suspect, nu produse alimentare încărcate cu hormoni, nu substanțe ale căror denumiri conțin mai multe consoane decât pare decent. Dacă se poate, individul ideal ar trebui ținut undeva la marginea unei păduri, cu apă verificată săptămânal și cu un laborator la îndemână. Trebuie doar dotat cu o coasă, ca să aibă ce mânca.

Omul nou al zilelor noastre are și o amprentă de carbon mică. Asta înseamnă că nu consumă inutil, nu călătorește excesiv, nu încălzește planeta doar pentru confortul propriu și, în general, încearcă să treacă prin lume cât mai discret. Dacă ar fi posibil, existența sa ar trebui să aibă umbra ecologică a unei căprioare. Mănâncă „local”, se deplasează eficient, reciclează, economisește apă și privește orice deplasare cu avionul ca pe o anomalie. Individul ideal nu doar că trebuie să moară cât mai târziu, trebuie să fie și foarte atent să nu deranjeze planeta între timp. Bașca, dacă procedează așa, iese campion pe sate și la calitatea biomului.

Din punct de vedere social, este autonom. Nu cere comunității, nu așteaptă prea mult de la ceilalți și își administrează singur viața ca pe o mică întreprindere. Își gestionează sănătatea, economiile, cariera, timpul liber, educația continuă și bătrânețea. Este încurajat să fie independent și flexibil. Relațiile foarte puternice, dependențele afective, obligațiile comunitare și tradițiile prea împovărătoare complică lucrurile. Omul perfect funcționează cel mai bine ca unitate individuală: mobilă, responsabilă și ușor de mutat dintr-un oraș în altul. Iar, mai nou, e fluid: o zi poartă nasturii pe dreapta, iar a doua zi ia bluza aia cu nasturi pe stânga.

La serviciu este disciplinat. Ascultă specialistul, managerul, consultantul, aplicația și instituția care știe ce trebuie făcut. Nu trebuie să fie neapărat prost, Doamne ferește, dar este util să nu pună prea multe întrebări în momente nepotrivite. Informațiile importante vin prin canale autorizate, iar adevărul are din ce în ce mai des forma unui document PDF, a unui protocol ori a unei notificări pe telefon.

Omul acesta doarme suficient. Opt ore, într-o cameră răcoroasă și întunecată. Nu stă noaptea să citească o carte care nu-i dă pace. Nu discută până la patru dimineața cu prietenii despre Dumnezeu, moarte, dragoste sau Imperiul Bizantin. Nu scrie un roman până când răsare soarele și nu traversează orașul pe jos fiindcă s-a îndrăgostit. Toate acestea afectează cortizolul și calitatea somnului. Viața sănătoasă presupune, printre altele, să nu faci prea multe dintre lucrurile pentru care oamenii își amintesc că au trăit.

Și aici apare problema mea. Fiindcă, după ce am adunat toate aceste însușiri într-un singur loc, am avut senzația supărătoare că personajul îmi este cunoscut. Trăiește mai ales cu vegetale, nu fumează, nu bea, face mișcare de dimineața până seara, are o amprentă de carbon aproape insultător de mică și nu pierde nopțile în fața unui ecran. N-are automobil, aer condiționat, card de credit și nici obiceiul de a comanda hamburgeri la două noaptea. Autoritatea grupului îl preocupă considerabil, iar problema lecturilor toxice de pe internet nu s-a pus deocamdată în comunitatea lui. Dacă habitatul îi este lăsat în pace, scapă chiar și de o parte bună dintre poluanții pe care noi îi producem pentru ca apoi să cumpărăm filtre care să ne apere de ei. Animalul acesta există. Este cimpanzeul.

Comparația este, desigur, nedreaptă față de cimpanzeu, care nu a pretins niciodată că toate acestea ar constitui un proiect de viață. El nu face zece mii de pași ca să-și prelungească existența și nu mănâncă frunze fiindcă a citit un studiu despre inflamația sistemică. Își vede pur și simplu de treabă. Noi suntem cei care am transformat mijloacele de conservare a organismului într-un soi de morală completă. Ceva s-a pierdut pe drum dacă am ajuns să știm cu o precizie tot mai mare cum trebuie păstrat omul și cu una tot mai mică pentru ce merită ținut în viață.

Aici mă intrigă mai puțin obsesia longevității decât golul pe care îl lasă în jurul ei. Cultura, cunoașterea sau credința apar rareori în acest portret al individului reușit și, când o fac, tind să fie recuperate tot sanitar: cititul previne declinul cognitiv, relațiile sociale reduc riscul de demență, meditația scade cortizolul, credința poate avea efecte favorabile asupra sănătății mintale. Până și lucrurile care vreme de milenii au dat un sens vieții sunt chemate acum să depună mărturie în fața medicului de familie. Nu mai vrem sănătate ca să putem trăi o viață plină, vrem ca tot ceea ce umple viața să-și justifice existența demonstrând că ne menține sănătoși.

Eu unul sunt dispus să fac o parte dintre aceste lucruri „sănătoase”. Unele sunt evident inteligente, altele măcar rezonabile și câteva probabil mă vor ajuta să apuc vârsta la care voi putea constata că între timp recomandările s-au schimbat. Dar, dacă acesta este modelul omului viitorului, îmi rezerv o mică abatere de la protocol. Cimpanzeul poate rămâne cu dieta, mișcarea, aerul curat și admirabila lui amprentă de carbon. Eu aș vrea să-mi păstrez cărțile, nopțile pierdute pentru câte o idee, vinul băut uneori cu oamenii pe care îi iubesc și toate celelalte lucruri greu de introdus într-o aplicație de sănătate. Iar dacă, în ciuda lor, asemănarea cu modelul rămâne inevitabilă, îmi voi pune un joben și mă voi trage într-o poză pe care aș prinde-o cu o capsă de certificatul de deces.