Ficțiunea 9 • Două moduri de a construi realitatea în ficțiune
Când avea șaisprezece ani, privind la un orologiu din vârful unei clădiri, Einstein și-a imaginat că aleargă alături de o rază de lumină. Dacă ar fi putut să o ajungă, limbile ceasului ar fi trebuit să rămână nemișcate. Numai că o asemenea situație nu exista nici în experiență, nici în ecuațiile lui Maxwell. Mult mai târziu avea să scrie: „Se poate vedea că în acest paradox se afla deja germenele teoriei relativității restrânse”. Important aici este mecanismul intelectual: schimbarea punctului de observație face vizibilă insuficiența unei intuiții care părea până atunci firească. Se poate imagina, de pildă, un acvariu. În [...]
Ficțiunea 9 • Câtă informație încape într-o povestire SF?
Una dintre prejudecățile cele mai persistente ale prozei contemporane privește informația ca pe un corp străin al narațiunii. Povestea ar trebui să înainteze, personajele să acționeze, conflictul să se intensifice, iar explicația să fie redusă la strictul necesar. În această logică, orice pasaj în care autorul încetinește acțiunea pentru a descrie funcționarea unei tehnologii, structura unei societăți sau consecințele unei ipoteze riscă să fie considerat o abatere de la disciplina narativă. Pentru science-fiction, însă, o asemenea regulă devine repede insuficientă. Genul s-a constituit tocmai în jurul unei forme de curiozitate intelectuală care obligă povestirea să poarte în sine mai multă [...]
Ficțiunea 9 • Povara trecuturilor ficționale
Orice roman începe într-o lume care exista deja înaintea primei sale fraze. În literatura realistă, această vechime vine aproape de la sine. Bucureștiul, Parisul ori Petersburgul nu trebuie inventate din temelii, iar autorul nu este obligat să explice cum s-a ajuns la ordinea politică sau socială în care se mișcă personajele. Istoria se află în afara cărții și este, într-o măsură mai mare sau mai mică, comună autorului și cititorului. Chiar și atunci când nu-i cunoaștem toate amănuntele, existența ei nu trebuie demonstrată. Pentru genurile ficționale, lucrurile se complică. Un imperiu galactic ori un continent imaginar nu primesc istoria gata [...]
Roboții, frații vitregi ai omului
Din seria „Mituri și arhetipuri în cultura pop” Când spunem „robot”, încă ne mai gândim la metal, șuruburi, programe, eventual la o linie de asamblare fără niciun operator uman. La ceva țeapăn, rece și calculat. Dar, în povești, nu e deloc așa. Roboții funcționează ca personaje doar atunci când sunt profund umani. Sub carcasa lor de metal trebuie să bată o inimă mitologică în care regăsim arhetipurile: fiul rebel, sclavul care se ridică împotriva stăpânului, copia care vrea să devină unică. Roboții sunt frații vitregi ai oamenilor. Și tocmai asta îi face irezistibili. Roboții, în mituri și legende Primul mare [...]
Monștrii: o istorie a fricilor întrupate
Din seria „Mituri și arhetipuri în cultura pop” Nicio civilizație nu a trăit fără monștri. De la început, omul și-a exhibat fricile, dându-le chipuri care să sperie și, paradoxal, să invite să fie înfruntate. Balaurul, fiara marină, demonul sau bestia din păduri nu erau doar povești pentru copii. Ele erau moduri de a vorbi despre haos, despre necunoscut și despre primejdii pe care comunitatea nu le putea controla. Alteori, însă, monstrul apărea nu din afară, ci din interior: prin dedublare, din instinct sau din partea întunecată a sufletului. Monștrii au fost mereu mai mult decât creaturi fantastice. Ei sunt metafore [...]
Eroii, fascinația perenă a extraordinarului
Din seria „Mituri și arhetipuri în cultura pop” Oricât de mult ar fi evoluat omenirea, nevoia de eroi a rămas aceeași. În jurul focului, la porțile templelor sau pe marile ecrane, oamenii au ascultat povești despre ființe excepționale. Îi numim eroi, semizei, supereroi, dar, în fond, ei sunt chipuri diferite ale aceleiași structuri narative: ființa care depășește condiția umană medie și dă formă viselor colective. Cercetări recente arată că această nevoie de povești, care să ne facă să ne dorim să fim altfel decât cei din jurul nostru, ar fi scrisă în ADN-ul uman și ar fi chiar motivul succesului [...]
Extraterestrul, oglinda angoaselor umane
Din seria „Mituri și arhetipuri în cultura pop” Origini Cel mai vechi exercițiu de imaginație al omenirii este, probabil, alteritatea. Încă din vremea epopeilor, oamenii au avut nevoie să-și inventeze un „altul” – barbarul de peste munți, demonul din subteran, zeul care locuiește deasupra norilor. Acest „celălalt” a fost mereu mai mult decât un simplu străin: era un reper, un adversar, un interlocutor. Atunci când angoasele oamenilor au devenit mai complexe, acest străin a trebuit să devină la rândul său mai desprins de realitățile lumii fizice, mai sofisticat. Iar omul a ridicat privirea spre cer. Alteritatea a primit o nouă [...]
Mituri și arhetipuri în cultura pop
Argument pentru SF, fantasy și BD De ce rămânem fascinați de SF, fantasy sau benzile desenate? Poate pentru că, dincolo de nave spațiale, magicieni și supereroi, ele spun povești foarte vechi. Fiecare om are nevoie de narațiuni prin care să înțeleagă curajul și frica, binele și răul, moartea și speranța. Cultura pop nu inventează aceste teme din nimic, ci le reîmbracă în haine noi, le aduce în decoruri spectaculoase, dar le păstrează rădăcinile adânci în mitologie. Acesta este rostul serialului care se va desfășura în următoarele zece episoade: să arate cum miturile și arhetipurile nu dispar, ci revin în forme [...]









