Un înţelept din cartierul în care am crescut zicea aşa: Dom-le, ca să ştii să te baţi, trebuie să te baţi! Aferim, mare dreptate avea! Ca să ştii să slăbeşti, trebuie să mai fi slăbit. Excepţia de la regulă pare să fie aceea că te îngraşi, fără să te mai fi îngrăşat vreodată. Ideea e că nu m-am speriat ieri şi iată că astăzi am stabilit un minim al curei mele de slăbire. Culmea e că am şi păcătuit! Iată ce meniu neruşinat am avut:
150 de grame de mămăligă rece cu 150 de grame de zacuscă;- 30 de grame de pâine cu 75 de grame de pastramă de macrou afumată;
- 180 de grame de pui la friteuză cu 300 de grame de salată de roşii;
- 200 de grame de îngheţată de cacao.
Alte evenimente care s-ar putea să-mi mai fi consumat din calorii, pe sistem nervos, sunt:
- contactul nemijlocit cu prostia, nesimţirea şi egoismul;
- reproşul apăsat că pun pe umerii oamenilor povara încrederii mele şi unora le tremură genunchii din cauza asta;
- satisfacţia de a fi contribuit măcar cu un sfat la nominalizarea Ştefanei la premiile EuroCon
- perspectiva unei afaceri interesante în domeniul literar cu un domn de peste mări şi ţări.
Cel mai important lucru este însă acela că ieri, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, mi-a fost extrem de clar care trebuie să îmi fie planurile literare pentru următoarea perioadă. Iar aici e simplu: mă apuc concomitent de cartea fantastică şi de transformarea Elefantului în film, după care negociez pentru DemNet. Bun. Şi ar mai fi un proiect, dar ăla cică e secret.
Cel mai simpatic lucru care mi s-a întâmplat ieri este însă acela că am ieşit practic, oficial, evident şi definitiv din starea de melancolie depresivă pe care mi-o provocase cura de slăbire de anul trecut. Şi asta abia după ce m-am apucat iarăşi de cură! A fost nevoie de adevărate acte de eroism ca să scap din starea aceea distructivă. De aceea, vă previn boieri dumneavoastră, dacă mi se mai face vreodată întuneric în cap, aşa ca toamna trecută, o dau dracului de cură şi mă apuc de halit salam la greu. Că şi-aşa am o grămadă de haine care îşi doinesc inutilitatea prin şifonier.
Uf, ce bine e să fii în viaţă!
