De obicei, vinerea e o zi faină. Simpla perspectivă a activităţilor de sfârşit de săptămână ar fi de ajuns pentru a putea face chiar şi un gurmand fundamentalist dar galeş ca mine să vibreze alert, ca o minge de ping-pong ce şi-a frânt saltul sub vitrină. N-a fost cazul zilei de ieri.
N-am avut chef de mâncare şi nici nu mi-a păsat prea tare ce mănânc. Ca atare am fost hrănit cu
- 150 de grame de zacuscă de ardei şi 150 de grame de mămăligă rece
- 180 de grame de friptură de pui şi 200 de grame de cartofi preparaţi cu mirodenii într-o pungă simpatică, la cuptor
- 500 de grame de cireşe, îngurgitate târziu în noapte, la ceasul spaimelor.
Metabolismul meu de ieri a fost influenţat de o mulţime de lucruri bune
- am hotărât să particip la un concurs de scenarii
- toamna se anunţă încărcată de proiecte radio-TV
- am vorbit cu prieteni dragi, care mă tot aburesc că menirea mea e să scriu umor
Din păcate, am avut o altă confirmare a faptului că am fost condiţionat greşit încă din copilărie. Ideea mea cretină că trebuie să îi ajuţi pe oameni, că trebuie să fii bun, că trebuie să rupi din carnea tihnei tale pentru a împărţi cu alţii este greşită. Nici măcar nu cred în existenţa unui moş bărbos care să mă recompenseze cândva pentru faptele bune de pe lumea asta. Din cauza infinitei mele naivităţi, vecină adeseori cu prostia distractivă, sfârşesc prin a aduna cioburile oalelor sparte de alţii. Ba se mai găsesc şi câte unii care să spună că e normal să fie aşa, că e destinul meu, că face parte din ceea ce sunt. Vorba cântecului:
Cică le place dicstincţia mea
Le-o dau lor pe toată
Ce să fac eu cu ea?
Mă duc să bag o doză dublă de Big Bang Theory. Până la urmă, tot răul spre bine. Uite, am slăbit o jumătate de kil! Ce anume a murit ieri în mine şi am eliminat peste noapte e greu însă de spus.
1 Response