Ieri a fost o zi absolut specială, în sensul că nu mi s-a mai anunţat nici o catastrofă. Ca atare, am mai şi râs pe alocuri, motiv pentru care nu am slăbit decât 100 de grame.
Dieta:
- 150 grame zacuscă fără ulei, adică un fel de amestec de ardei şi gogoşari copţi cu vinete coapte şi cu puţin morcov
- 300 de grame de mămăligă. Da, ştiu, m-am dat în bărci!
- 150 de grame brânză sărată de la prietenul Anton
- 250 grame de căpşuni
- 500 de grame de cireşe
Alte evenimente care se poate să îmi fi afectat metabolismul sunt:
- uşurarea infinită de a constata cum alţii sunt de-a dreptul zdrobiţi când se pune pe umerii lor chiar şi o parte din presiunea pe care o suport eu zilnic de vreo şase ani.
- bucuria sinceră pentru amicul Cezar, care a rezolvat o problemă ce-l apăsa şi-l făcea urâcios
- satisfacţia masochistă a constatării că nici un antrenor mai de Doamne ajută nu mai vrea să lucreze cu Becali
- comentariile favorabile de pe blog
- încrederea în perspectivele oferite Iaşului pentru a deveni capitală regională.
Cum vă spuneam, a fost o zi bună. Aşa de bună încât am făcut o pauză din maratonul Big Bang Theory, fiindcă amuzamentul pe care mi-l produc băieţii ăia m-ar fi îngrăşat cu siguranţă.
Aş înota, da' n-am unde!
Multă lume mă întreabă de ce nu mă apuc şi de oleacă de mişcare. Motivele ar fi multiple. În primul rând că activităţile solitare mă plictisesc de moarte. Nu pot să merg, să alerg, să fac gimnastică, să trag de fiare de unul singur. Mi-ar plăcea să joc badminton şi fotbal şi baschet, dar e greu să o faci atunci când nu vezi mingea decât în momentul în care e prea târziu să o mai opreşti. Aparatele care îţi permit sportul în interior sunt calibrate pentru persoane ceva mai uşurele decât mine. Grăsunii ca subsemnatul trebuie să se caţere pe chestii profi, care încep să fie accesibile de la 1000 de euro în sus. Greşit!
În plus, îmi e frică să nu îmi sucesc vreo gleznă, vreun deget...
Una peste alta însă n-am fost niciodată cine ştie ce sportiv. Am preferat chiar şi în copilărie sporturi mai potolite, dar mult mai palpitante ca barbutul, remy-ul, canasta şi tarnibul. Ehehei! Dacă ar slăbi ele tablele, şi dacă pokeraşul ar întări musculatura, zău că aş fi tot numai un muşchi! Până şi singura mea performanţă sportivă notabilă, aterizarea dincolo de groapa de nisip la o oră de sport, s-a sfârşit prost, în sensul că mi-am lăsat pe asfaltul din curtea liceului măcar 300 de mililitri de sânge şi vreo 20 de centimetri pătraţi de piele.
Dacă ajung la 110, s-ar putea să-mi iau bicicletă, deşi e mult mai probabil să îmi amenajez o cărare până în fundul curţii şi să fac sprinturi la deal. Pare mai interesant. Vă ţin la curent...
1 Response