Aşa cum anticipasem, masa de Sf. Petru nu a avut cine ştie ce urmări catastrofale, dat fiind că precedenta măsurătoare, cea de 113,2, era obţinută în condiţii clare de deshidratare. Totuşi, ieri nu am ieşit din regimul meu obişnuit.
150 de grame de mămăligă cu 100 de grame de zacuscă de gogoşari- 175 de grame de carne de pui cu trei castraveţi muraţi
- 120 de grame de caş de oaie cu 150 de grame de roşii
- 400 de grame de pepene verde
- 5 nectarine mici.
Dintre celelalte evenimente care ar fi putut să mă slăbească, am să notez scârba absolută cu care am asitat la un comportament pe care îl cunosc cu mult prea bine: autosuficienţa omului care ocupă vremelnic o funcţie. Duhoarea emanată de siguranţa celor care trăiesc iluzia că stăpânesc pe vecie m-a îngreţoşat mereu.
Ajunşi în acest punct al aventurii mele, ar trebui poate să vă previn că în viaţa de zi cu zi nu mă deranjează prea tare monotonia. La urma urmei nu am avut decât o singură nevastă, o singură slujbă, am ţinut cu o singură echipă de fotbal şi, dacă nu mă alunga nesimţirea vecinilor, aş fi trăit şi acum în apartamentul în care am copilărit. E ca şi cum libertatea extraordinară pe care o simt atunci când scriu e compensată de reperele fixe ale vieţii cotidiene. Sau poate că mecanismul e pe dos. În orice caz, dacă vă aşteptaţi la cine ştie ce meniuri sofisticate de slăbit, hmmm, nu ştiu dacă o să le găsiţi prea curând aici. Sunt în stare să mănânc aceleaşi lucruri preţ de câteva luni.
În rest? În rest nimic, fiindcă trebuie să mă ocup de scenariul pentru concursul atelierului ”Secvenţe”. I-am găsit şi un nume. Ilina o să se cheme, variantă ceva mai bună decât Crinca.
