Nu mai am gâlci! Dar ieri am fost în continuare etichetat ca fiind bolnav, aşa încât nu ştiu dacă pot fi considerat cuminte. Din punct de vedere culinar, fiindcă altfel nu sunt... Vă povestesc imediat. Am mâncat aşa:
150 de grame de caş de oaie, slab, cu 150 de grame de roşii- 180 de grame de friptura de pui la friteuză, cu trei linguri de fasole bătută, fiindcă era monumentală şi nu putea fi lăsată să se strice.
- 200 de grame de pulpă de vişine, furată din cratiţa în care mama făcea dulceaţă
- 300 de grame de cireşe
- 200 de grame de îngheţată, pe care o suspectez că e făcută cu îndulcitori.
În rest ziua a fost senină, fără nervi sau bucurii deosebite. Mă rog, se poate ca o bucurie să fi însemnat anunţul oficial al dispariţiei Adevărului de seară, publicaţie gratuită pe rugul căreia au murit zeci de publicaţii în România.
Topicul cel mai interesant de discuţii al zilei de ieri mi-a fost însă furnizat de Adina. Domnişoara Adina e aşa... cum să vă spun eu?... un amestec periculos de meditaţie tăcută şi condei ascuţit, o medie din ce în ce mai rar întâlnită între aceia care înţeleg ştiinţele naturii şi cei ce pot trage concluzii juste într-un text scris corect în limba română. Anyway, domnişoara Adina se întreba într-un articol „de ce fug bărbaţii de însurătoare”. Pe feisbuc. Iar eu nu am făcut decât să întăresc întrebarea. „Oare de ce?” am dat eu comment. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Mi-a transmis, cu oleacă mai multă promptitudine decât mă aşteptam, că răspunsul se referea chiar la verbul „a fugi” cunoscut ca fiind un factor de slăbire. În opinia duducuţei Adina, bărbaţii fug de însurătoare ca să nu se îngraşe.
Asta ridică însă o serie de alte întrebări. Când încep să aibă burtă înseamnă că nu mai fug de însurătoare? Bărbaţii însuraţi şi slabi continuă oare alergarea? E drept însă că oferă şi un răspuns. Dat fiind că prin septembrie împlinesc 20 de ani de căsătorie...
