Cum spuneam, sunt încă umplut de ceai dar şi de alte tot felul de mâncăruri. În plus, am senzaţia că digestia mea a intrat într-un regim de avarie. Ieri, fiind încă bolnav în accepţiunea consoartei, am mâncat oleacă mai mult, în parte şi fiindcă eram destul de slăbit, în parte fiindcă trebuia să compensez cu ceva pastilele pe care le-am înghiţit ca pe alune. Ca atare, masa a constat în:
150 grame de vinete cu roţii cherry şi cubuleţe mici de brânză cu 50 de grame de pâine- 200 de grame de fasole mestecată cu 175 de grame de friptură de pui preparată în friteuză
- 200 de grame de cireşe
- 70 de grame de peşte afumat cu 50 de grame de pâine
- 50 de grame de ciocolată neagră – cică pentru întremare.
Teoretic, boala ar fi trebuit să mă slăbească mai mult, dar uite că nu s-a întâmplat aşa. Şi mai bizar este însă că alte două emoţii puternice, întâlnite ieri, nu mi-au afectat în nici un fel greutatea. Prima a fost surescitarea cu care am început să transform Elefantul în bostănărie în scenariu de film. A doua a fost spaima monumentală când am înţeles la ce m-am angajat. La spaima asta a contribuit şi realizarea bruscă a faptului că va trebui să îmi regândesc scenele în registru cinematografic, descriind pe cât posibil.... hmmm, sper să nu mă fac de băcănie.
Revenind însă la regimul de slăbire trebuie să remarc faptul că, pe de o parte, nu resimt frustrările anului trecut. Îs mai senin, mai optimist şi mai plin de energie. Pe de altă parte, nici rezultatele nu sunt la fel de spectaculoase, lucrul acesta fiind strict legat de renunţarea la un anumit soi de fundamentalism care nu mi-a făcut prea bine anul trecut. Deocamdată sunt în grafic. Sper să pot slăbi încă 11 kilograme până la 1 octombrtie, dată la care, fie ce-o fi, dieta mea se va sfârşi. S-ajungem noi însă sănătoşi până atunci, vorba maică-mi.
