Teoretic, cel puţin, rezultatul de mai sus ar trebui să mă sperie. Am cu aproape un kilogram mai mult decât sâmbătă, deşi regimul alimentar a fost unul extrem de potolit. În realitate însă, indicaţia cântarului e un argument pentru care n-ar trebui să-ţi măsori zilnic greutatea când slăbeşti.
Ieri am mâncat aşa:
250 de grame de vinete cu roşii şi mici cuburi de brânză
- 200 de grame de muşchi de porc la grătar
- 150 de grame de ardei copţi
- 250 de grame de cireşe.
Evenimente care ar fi putut să-mi influenţeze metabolismul nu prea au fost. Poate cu excepţia satisfacţiei de a vedea ecourile adunării vindepedenţilor şi de bucuria crescândă că am întâlnit un om, pe Costăchel, care citează mai abitir decât mine din Teodoreanu. Ceea ce, între noi fie vorba, îl plasează undeva în zona obsesiilor sublime, un spaţiu pe care îl bântui şi eu.
Explicaţia kilului în plus e că am făcut gâlci. M-a pus naiba şi am băut un kil de apă rece la redacţie şi, mai pe la opt seara, aveam deja 39. Ca urmare, acum îs oleacă ameţit şi plin de ceai. Am băut la ceai de-am crezut că o să crăp! A avut doamna Loredana grijă să prepare o găleată. Ceea ce îmi aduce aminte de un banc.
Savanţii ruşi au făcut un experiment care să demonstreze că băuturile alcoolice sunt nocive, iar consumul lor nu e o pornire naturală a fiinţelor vii. Ca urmare, au luat o găleată cu vin şi una cu ceai şi le-au pus în faţa unui bou. Iar boul a băut ceaiul...
Adevărul e că băutura aceea îmi mai ogoia gâtlejul înroşit de focul remuşcărilor şi al streptococului care e rezident perpetuu între amigdalele mele încă din copilărie. Ştiam că nu ar fi trebuit să beau apa aia rece. Dar... cum spuneam, nu pot fi cumpătat. Ca atare, am suferit până târziu în noapte şi am băut cantităţi cu mult mai însemnate de apă fiartă cu buruieni decât am reuşit să elimin până dimineaţă.
Dar, tot răul spre bine! Să vedeţi ce scădere spectaculoasă o să înregistreze mandea în zilele următoare. Mai ales că în şuncile de pe burtă mi-au apărut un fel de discontinuităţi caraghioase.