Ieri am cam făcut o cascadorie. În sensul că am exagerat cu nemâncarea din diferite motive. Am încercat în schimb să văd dacă berea e cu adevărat aliment, aşa cum scrie la carte. Concret:
o porţie borş de fasole, fără pic de prăjeală şi cu doar câteva boabe rătăcind ca submarinul căpitanuilui Nemo la fundul castronului.- 200 de grame de friptura de pui cu 200 de grame de păstăi
- 150 de grame de îngheţată.
Orice eveniment care ar fi putut contribui la echilibrul meu caloric s-a abţinut să o facă fiindcă a fost trecut în umbră de bucuria cu care Catinca m-a anunţat că are media generală 9,89 şi că, de-acum, e elev de clasa a VI-a. Sperasem la note bune, dar trebuie să recunosc onest că nu mă aşteptasem la îmbunătăţirea recordului familiei, care fusese stabilit cu vreo treizeci de ani în urmă şi era 9,85. Zice cine ce-o vrea, eu cred că notele sunt importante şi mă voi mândri toată viaţa şi cu cele pe care le-am luat eu, dar şi cu capacitatea de a o mobiliza pe Cati.
Momentul fiind festiv, am stat până târziu pe terasă şi am băut ceva bere cu mama copilului premiant. Era răcoare şi aromea a tei. Nu mi-a mai ars nici de mâncare nici de nimic. Am încercat să facem nişte comparaţii, dar nu am reuşit. Contextul în care trăim astăzi e cu totul altul decât cel din 1981 când doamna Loredana şi cu mine eram în clasa a V-a. Şi, în fond, nici nu are sens să compari, de vreme ce fiecare dintre noi e sortit să se confrunte cu membrii generaţiei sale. Deşi un demon mititel îmi şopteşte că nişte alăturări grăitoare ar fi de interes. Poate că ar trebui să trag de mine şi să termin odată cartea aia cu nenăscuţi...
Am mers apoi direct la culcare, cu o carte în mână. Fiindcă ieri am mai avut o minibucurie. După aproape trei săptămâni de aşteptare, Nemira mi-a trimis restul de George R.R. Martin.
