Nu pot fi cumpătat!

De la prieteni extrem de rotofei, care nu şi-au propus niciodată să slăbească, la amici care au pierdut 40 de kile, de la dive ce-mi vorbesc din reviste, la colegi documentaţi pe net, de la adepţii medicinei naturiste, la amatorii de pastile, de la ignoranţii drăgălaşi într-ale chimiei, la doctori în domeniu, de la soacră-mea şi până la fiică-mea, toată lumea ştie mai bine ca mine cum trebuie să slăbesc. Eu. Eu să slăbesc, nu domniile lor, care, în timpuil sfaturilor astea nu se sfiesc să devoreze prăjituri, să bea cole acidulate şi dulci sau să se îndoape cu cârnaţi.

Să mănânci dimineaţa! Să nu mănânci seara! Să mănânci din trei în trei ore! Ţi-ai propus să slăbeşti prea repede! Să nu te mai atingi de alcool! Să faci sport! Să nu mănânci dulce sau sărat! Bla, bla, bla… Toată lumea e specialistă!

Puţini oameni ştiu însă de la ce mi se trage mie admiraţia pentru Sf Augustin, a cărui operă este motorul Abaţíei. Ei bine, la el am citit sinteza unei realităţi care mă chinuie de foarte multă vreme:

Abstinenţa e infinit mai uşoară decât cumpătarea.

Or eu nu pot să fiu cumpătat! Am simţit asta încă de prin clasa a cincea când nu m-am apucat de fumat fiindcă am realizat că o să ajung să fumez atât de mult încât o să mă prindă ai mei. Din acelaşi motiv, degustările de vinuri de la prăvălia bunilor mei prieteni de la Good Point îs chinuitoare. Nu prea pot să degust. Eu beau, nenică! Sau nu! De aceea nu am amante! Că, odată intrat în jocul ăsta, prestez la greu, de ajung să mă dea afară doamna Loredana din domiciliul conjugal. De aceea nu voi putea niciodată să îl iubesc pe Băsescu şi nici să îi găsesc vreo circumstanţă. Îs nesăţios, îs butucănos, îs vicios! Asta e!

Ca atare, cura mea de slăbire se va baza pe o singură masă pe zi, hai două, în care mă voi strădui să mănânc 1300 de calorii. La cele 117 kile pe care le am, asta ar trebui să mă facă să pierd 12 kile în trei luni. Asta e şi ţinta, de altfel.