Fiecare om are reperele sale de performanţă, pitite printre amănuntele de zi cu zi, în locul acela în care optimiştii spun că dacă o să cauţi cu atenţie îl vei găsi pe Dumnezeu. Pentru mine, barometul ideal al activităţii e scrierea unui editorial. E o formă fixă, e osândit să aibă cam acelaşi număr de caractere, în principiu are aceeaşi atitudine şi promovează aceleaşi principii la care aderam şi acum zece ani... În mod normal, scrierea lui ar trebui să dureze maximum 40 de minute. Ei bine, în timpul curei de slăbire, scrisul unui editorial poate dura şi o oră şi jumătate!
Dacă ar fi să îmi compar mintea cu ceva, probabil că apropierea cea mai potrivită ar fi cea cu o lădiţă din aceea în care se face o cultură de ciuperci. Acolo sunt de toate: şi mai mici, şi mai mari, unele abia născute, altele care, nefiind culese, au murit şi hrănesc din carnea lor generaţiile următoare... Aşa e şi în mintea mea: îmi vin idei de romane noi, de scene şi de personaje, plăsmuiesc mereu dialoguri şi îmi notez mental fel de fel de modalităţi de a crea tensiunea epică necesară literaturii aşa cum îmi place mie. Mda. Ei, bine, în timpul curei de slăbire, efervescenţa asta se reduce în chip tare trist. Mintea mea e cimitir de ciuperci moarte, încetează a mai fi Disneyland-ul în care pot petrece zile întregi fără să mă plictisesc şi se trasformă într-o mirişte anonimă, plată şi plicticoasă.
Mulţi prieteni îmi reproşează aplecarea spre glume, însuşire care mă face să fiu extrem de cinic uneori. Mă iartă fiindcă ştiu că nu vorbesc cu răutate. Ei bine, în timpul curei de slăbire, Catinca e mai plină de glume decât mine, iar umorul meu se reduce la poante din trecut. Stau tăcut într-un ungher al grupului şi contemplu cealaltă parte a vieţii sociale.
Îs şi mult mai calm. În sensul în care nu mă mai afectează multe dintre lucrurile care mă făceau odinioară să iau foc: ameninţările, unul mai mare care îl bate pe unul mai mic, prostia agresivă, ciocoirea... Toate astea, de obicei, mă transformă în ceea ce cunoaşte toată lumea despre mine. În timpul curei de slăbire, îs calm, ba chiar mă străbate cumva mirarea energiei temperamentale care mi-a condimentat până acum existenţa.
N-am încercat să învăţ ceva, în timpul curei de slăbire. Cred că aş fi eşuat. Cât despre scris... Cine mai scrie?
Culmea e că şi înşiruirea de mai sus e expresia unei logici decurse tot din aportul scăzut de glucoză din creier. Ştiu acum lucrul acesta. L-am aflat anul trecut, după încercări severe. De aceea îi previn pe puţinii spectatori ai însemnărilor mele zilnice despre slăbit că s-ar putea să mă opresc brusc. Şi asta fiindcă, indiferent cât de bolnav sau de corpolent voi fi vreodată,voi exclama oricând cu hotărâre:
Decât prost, mai bine gras!
1 Response