Nu ştiu cum s-au brodit lucrurile, nu ştiu ce duh hain a blestemat România, nu ştiu ce diavol micuţ ne şopteşte în ureche, dar, în ultima vreme, aflu din toate părţile că toate produsele bucătăriei româneşti fie îngraşă, fie îs demodate, fie sunt cancerigene de-a dreptul. Orice vine însă din afară e sănătos, slăbeşte şi e la modă. Părem loviţi cu toţii de o frenezie ciudată în care apreciem năutul libanez, pasta guacamole, pita nedospită arăbească, puiul cu alune şi chiftelele cu susan.
Există nişte propagandişti ai schimbării noastre culinare. Falanga feminină a acestei armate ideologice provine din redacţiile revistelor glossy. Ca om care mi-am pierdut tinereţea făcând publicaţii, vă spun că majoritatea reţetelor de slăbire sunt traduceri din publicaţiile mamă din Occident şi de aceea fac apel la tot felul de minuni care nu cresc pe la noi. Doar nu-şi închipuie cineva că redactorul X de la revista Y a remarcat virtuţile nutritive ale fructului de avocado, a mers la un nutriţionist cu care a inventat apoi o reţetă. Haida de! De obicei, materialele astea se scriu cu dicţionarul la îndemână şi, de cele mai multe ori, conţin gusturi pe care redactorul respectiv nu le-a încercat niciodată. Pelicanii cumpără însă apoi avocado şi suferă că nu slăbesc destul!
Era şi ceafă de porc acolo!
Mai e şi un halitor de şaorma, exilat în ceas de noapte la TV, care are o problemă existenţială cu ceafa de porc. Neavând nici casă şi nici familie, el nu ascunde că mănâncă în sistem fast-food. Când vrea să vorbească depreciativ despre un om însă, îi pune neapărat în gură o ceafă de porc. Mâncătorii de ceafă de porc sunt pentru el specia cea mai de jos a omenirii. Neterminaţii şaormofagi, merdeneliştii de la colţul străzii, triştii clienţi ai chioşcurilor cu mâncare sunt însă deopotrivă speranţa dar şi mândria României noi. Oricine poate calcula că o porţie de ceafă la grătar cu păstăi şi o salată conţin mai puţine calorii decât o şaorma. Asta ca să nu mai vorbim de asocierea stranie de nutrienţi din mâncărurile astea cumpărate de la arabii născuţi în Ferentari. În schimb, crăcănatul nu ascunde că mănâncă dulce. Dragul de el, cum mai papă câte o prăjiturică!
De ce trădăm sarmalele cu mămăliguţă şi smântână, ciorbele noastre tradiţionale, murăturile la care suntem campioni mondiali, pârjoalele şi chiftelele, fasolea, mazărea şi cartofii, carnea de porc şi găina de curte? Nu înţeleg. De ce dăm bani pe fructe scofâlcite şi fără gust în timp ce cireşii gem de roade pe care nu le culege nimeni, de ce am uitat de reţeta românească clasică de a face pâine, de ce nu mai meşterim la borcane cu dulceţuri şi conserve pentru iarnă? Toate astea fiindcă e mai interesant să asculţi traducătoarele fără viaţă şi să te conformezi unor oameni care recită texte la televizor sau au vârsta afectivă a unui puşti de liceu? Se pare că da.
Fraţi gurmanzi, hai să facem un boicot! Hai să nu mai mâncăm decât de-ale noastre! Eu unul oricum nu-s sensibil la propaganda lor, dar mi-ar plăcea să ştiu că nu-s singurul. Şi ce-ar fi să zicem mişcării ăsteia Cruciada Radu Anton Roman?
4 Responses