Pe măsură ce kilogramele încep să scadă, pe părţile laterale ale burţii mele încep să apară nişte găuri, nişte discontinuităţi de sfericitate. Şi, nu ştiu de ce, dar chestia asta nu mă bucură peste măsură. Asta şi fiindcă nu am înţeles niciodată obsesia pătrăţelelor de pe abdomenul plat. Eu unul nu fug după cine ştie ce cuceriri feminine exotice, nu stau niciodată la plajă şi consider că burta e importantă totuşi în societatea românească.
În primul rând, burta e semn de bunăstare. Păi ştiţi cât m-a costat pe mine burta asta şi ce de-a minunăţii am mâncat ca să o rotunjesc până la mărimea 56 la sacou? Munţi de pârjoluţe cu defileuri de cartofi prăjiţi, tone de sarmale înecate în torente leneşe de smântânică grasă, am înaintat cu gura în lungul unui lanţ de cârnaţi de la Pământ la Lună, doar pentru a mă convinge acolo că singurul obiect făcut de mâna omului vizibil de pe astrul selenar nu e Marele Zid ci norul de fum degajat de grătarul la care mi-am copt mititeii. Dacă feliile de salam ar fi roţi de automobil, atunci n-ar exista niciuna care să nu poarte pecetea poftelor mele insaţiabile. Aş putea umple lacul Baikal cu salatele mele de boeuf şi, dacă din toate ouăle pe care le-am halit umplute ar fi ieşit pui, probabil că Pământul ar fi fost acoperit cu un strat gros de pene... Aţi prins ideea. Şi atunci cum să nu fii mândru de burta ta?
În al doilea rând, nu înţeleg cu ce e mai urât un bărbat trupeş cu burtă decât o jună schiloadă care are două buboaie nenaturale şi perfect sferice sub gât. De ce e mai frumos adică siliconul pe sub mamelon decât grăsimea naturală de sub ombilic? Cu ce e mai iscusit măcelarul de bagă silicon decât bucătarul ce alcătuieşte meniuri memorabile? Culmea e că eu cred că problemele astea se cam leagă. În sensul în care, într-o perversiune maximă, unii bărbaţi cu burtă caută femei cu silicoane...
În al treilea rând burta e un accesoriu extrem de folositor, natura oferindu-ne nenumărate pilde, cum ar fi cămila. Ce face ea, cămila? Dacă vede nişte apă, o bea şi o stochează în nişte chestii numite cocoaşe. Dar de ce n-ar putea să facă la fel şi un bărbat care se întâlneşte cu ocazia unică de a mânca un ligheam de muşchiuleţi împletiţi, stropiţi cu un cabernet sauvignon din ăla care să-l impresioneze până şi pe Costăchel?! Ei? N-ar trebui să aibă el un ditamai burdihanul pentru a putea să-şi facă rezerve, calorice dar şi mnemonic-afective, din respectivul festin? Ba bine că nu! Şi cum ar putea să facă el asta dacă nu are un ditamai burdihanul? Aud?
În al patrulea, dar nu în ultimul rând, o burtă substanţială e importantă ca element definitoriu în alegerea garderobei. Dacă eşti slab, de pildă, şi, om de 40 de ani, mergi să îţi iei şi tu o pereche de blugi sau un tricou, ce găseşti? Blugii arată de parcă ai fi venit de pe un şantier unde eşti zugrav, adică par văruiţi fiindcă îs decoloraţi bizar, au ţinte şi imprimeuri adolescentine, asta dacă nu cumva îs gata tăiaţi prin genunchi! La tricouri e chiar mai problematic, fiindcă rişti să te alegi pe piept cu imprimeuri din astea cu aluzii sexuale sau cu texte imbecile, scrise în engleză dar cu grafia unui indonezian. Dacă ai însă burtă, lucrurile se aranjează de la sine. Blugii îs normali, aşa cum erau pe vremea când terminai liceul, iar tricourile îs în cel mai rău caz cu Bon Jovi. Ceea ce desigur e discutabil, dar oricum e mai bine decât să scrie alte măscări pe ele.
Una peste alta, burta e ţinta unei campanii agresive şi de neînţeles. Şi fiindcă trebuie ca unii să fie şi altfel, eu renunţ la făţărnicie şi zic că îmi port burta ca pe un mândru stindard.
2 Responses