N-aș fi vrut să îmi dau cu părerea despre Star Wars VII, dar m-au răzgîndit lectura generală a celor scrise de domnul CT Popescu aici și mai ales răspunsul său oarecum autoerotic la întrebarea izvorîtă din neantul Internetului „de cînd mă pricep eu la SF?”. Eu, fiind el, adică domnul CT Popescu. M-aș fi așteptat însă de la domnia sa să scrie mai mult despre alcătuirea filmului decît să comenteze acru acțiunea. Așa că o să încerc eu, după umilele-mi puteri.
Întîi de toate, trebuie să spun că sînt dezamăgit, ceea ce mă situează cumva în aceeași galaxie emoțională cu domnul CT Popescu, dar și cu alții, destul de puțini. Frustrarea mea nu vine însă de la sentimentul de zădărnicie cu care mi-am dezbrăcat tricoul creat special pentru premieră, nici de la tristețea disperată pe care am mai trăit-o în junețe, pe vremea cînd fata pe care o iubeam nu a venit la întîlnire, și nici măcar de la conștiința faptului că acest film va oferi argumente acelora care spun că asemenea producții sînt doar construcții de marketing. Star Wars VII este un film prost nu fiindcă sabia lui Vader wannabe (efeminat în draci pe criterii manga) e o cruce însîngerată, nu fiindcă eroina principală pare coborîtă din ringul de MMA, iar imposibilul de omis personaj de culoare nu sperie nici un melc debil, nu fiindcă reia oarecum stupid intriga din primul film, nu fiindcă mustește de dorința de a se depărta de a doua trilogie, chestiune pe care eu nu o înțeleg aproape deloc. Nu...
Star Wars VII e un film prost fiindcă nu respectă regulile simple ale alcătuirii unor asemenea producții cinematografice, la cristalizarea cărora au contribuit din plin tocmai primele două trilogii. Filmul e destructurat ca scenariu, nu propune personaje memorabile prin caracterul lor iconic sau prin replici, nu aduce absolut nimic nou în tehnica de editare video, nu construiește nici un efect original digital sau animatronic și nici măcar nu încearcă să aibă o miză ideatică, fie ea minimală și tratată în tușe groase, așa cum se întîmplă în a doua trilogie. Să le luăm pe rînd!
În privința structurii, am să-l citez pe Syd Field care spune cam așa:
- prima secvență trebuie să fie memorabilă. Hmm, vă aduceți aminte cum începe A New Hope? Cu ditamai crucișătorul care trece pe deasupra noastră? Puteți spune fără să ezitați cum a început The Force Awakens?
- ultima secvență trebuie să fie la rîndul ei una care să persiste. Poate că prea repetitivele defilări-paradă cu care se încheie primele filme sînt clișeale, dar ele bucură ochiul. Ultima scenă din Star Wars VII nu are nici un sens dacă nu ești fan și nu ai citit totul despre casting, dacă nu știi că ăla e Mark Hamill și că e cu adevărat Luke și nu vreun Moise.
- e rău dacă publicul se foiește în primele cinci minute... zău, era o foială groaznică.
- faceți un efort de memorie și pretindeți că nu ați avut sonor în primele zece minute și nu știați nimic despre trilogie? Nu ieșeați din sală? Eu unul...
- plot point one e punctul acela al acțiunii în care eroul își asumă drumul și pornește să înfrunte șirul de greutăți care îl aduc în plot point two, unde se dă bătălia finală și de unde începe încheierea filmului care e la rîndul ei cumva recapitulativă. În A New Hope toate astea sînt clare. La fel și la celelalte filme ale lui Lucas. La Star Wars VII e o varză totală, filmul părînd mai degrabă o înșiruire de secvențe explicativ-retrospective, bazate pe cunoașterea în amănunt de către public a primei trilogii. Plot point one e presupus chiar înaintea filmului, fiindcă forța s-a trezit înainte de acțiunea prezentată de peliculă, iar plot point two e de două ori: odată cînd Xena aia spațială îl ciomăgește just pe ăla negru (Vaderel sau Vaderica, cum vreți) dar și cînd e găsit Luke. E drept că asta ar putea folosi și drept plot point one în filmul viitor... Varză!
Pentru cineva care a citit și cîteva (80 la sută?) din romanele Star Wars și s-a bucurat acolo de dezvoltări extraordinare ale universului inițial, scenariul nu e o dezamăgire, ci un adevărat șut în părțile moi. Cum se face că Leia e tot în Rezistență de vreme ce cîștigase lupta? Cum s-a întors Han Solo la contrabandă și care era probabilitatea de a-și recupera nava? Dar cu gemenii cuplului Leia-Han, cu The Young Jedi Order, cu bothanii și cu Soarele Negru, ce s-a întîmplat? Nu insist fiindcă e mult prea mult de explicat.
Și mai tristă e alcătuirea personajelor! În A New Hope e limpede că personajul principal e Luke. E un băiat blond, cu fața aceea tipică de american de origine irlandeză, care își descoperă și își acceptă caracterul ales. Toți ceilalți îi sînt ajutoare (în sens scenaristic) și claritatea asta e minunată fiindcă fiecare capătă șarmul lui. În The Force Awakens cine o fi personajul principal? Eu aș spune că e o femeiebărbatalbănegru. Indiferent cît aș recunoaște și cît aș respecta politically corectness-ul american, nu pot să nu mă exprim elegant dar tranșant: bleah! Păi cum, frate, să transformi stormtrooper-ii din clone ale lui Jango Fett în copii răpiți de acasă? Doar ca să-l faci pe ăla să fie negru? Din această ambiguitate se naște o stinghereală epică a celorlalte personaje, mai ales a celor importate din cea mai veche trilogie.
În rest? Aceleași personaje ca în A New Hope. Nu apare nici un animăluț simpatic, nici o maimuțică verde și înțeleaptă, purtătoare de topici bizar-latine sau de zise adînci gen Do or do not. There is no try, vreun Jabba sau vreun Jar Jar. Nu! Le ține locul o bilă cu scufie care participă în mod abuziv la luptele spațiale deși nu e astrodroid și nu ar avea cum să repare navele în zbor.
Aproape toate personajele noi sînt fracturate fiind lipsite de motivație. Dacă afroamericanul bucălat e stimulat de ororile războiului să schimbe echipa, nu e deloc limpede ce o motivează pe Rey să devină brusc luptătoare în Rezistență. Dar cu (fetița aia) Vader ce s-a întîmplat? Ce complex oedipian l-a făcut să-l caute pe mentorul său negru și să-l urască pe taică-său? Și, mai ales, de ce nu i-a tras mă-sa în copilărie un toc de bătaie cu mînerul sabiei laser? Și să nu îndrăznească nimeni să-mi spună că scena în care Han Solo e ucis cu o sabie în formă de cruce e un omagiu adus lui Dostoievski și ai lui frați Karamazov că trec pe loc pe partea întunecată!
Am așteptat de fiecare dată un nou film din seria Star Wars fiindcă el a adus mereu ceva nou în domeniul efectelor speciale. Grija pentru detalii a lui Lucas e legendară, iar Industrial Light and Magic e pentru mine una dintre minunile lumii corporatiste moderne. În primul film aveai senzația că pilotezi alături de Luke pe lîngă Steaua Morții, în cel de-al doilea ai văzut pășitorii aceia imenși și pe Yoda, Întoarcerea... ți-a propus simpaticii ewok-i și descărcările de lumină din degetele Împăratului. Prequel-urile au abundat în efecte care m-au bucurat și, indifeent cine ce-ar spune, bătălia din coloseum e pentru mine cea mai spectaculoasă secvență cinematografică pe care am văzut-o vreodată. În noul film? Absolut nimic nou, nimic inovativ!
Nici animatronic și nici digital. Nu mai spun că distrugerea prin colaps a planetei e de tot rîsul.
În prima trilogie s-a vorbit despre conflictul dintre bine și rău, dintre idealul fericirii izvorîte din respectarea întocmai a criteriilor morale și întunericul dorinței de a atinge puterea absolută. În cea de a doua trilogie (cronologic) s-a vorbit de democrație și dictatură. Poate că nu au fost cele mai elevate discursuri, poate că uneori am strîmbat din nas la o „elected queen”, dar în final această suprastrucură minimală a dat plauzibilitate lumii dintr-o „galaxie îndepărtată”. Acum, forța pare să se fi trezit ca să stîrnească mai degrabă o gîlceavă puerilă, ca aceea dintre Thor și Loki, decît ca să ne invite să ne gîndim la morală și politică. Ceea ce pe mine unul mă ustură.
Închei spunînd că am scris toate astea fiindcă mi-aș fi dorit să le fi citit altundeva, din partea unor oameni mai pricepuți decît mine. Din păcate, de două zile respir doar cronici care se bazează pe proaspăt descoperita la noi forță a titlului, fiindcă, nu-i așa?, să spui despre Forță că se scoală e semn de mare rafinament intelectual. Așa că toată lumea face jocuri de cuvinte în titlu cu privire la trezire. Ceea ce, desigur, am făcut și eu fiindcă am limitele mele.
6 Responses