Citesc cu mândrie, dar fără entuziasm, că Bucovina mea dragă a bătut Valea Prahovei la turismul de Crăciun şi Revelion. Pe de o parte, asta e bine. Pe de altă parte... zău dacă nu tremură sufletul în mine să nu care cumva să se mute acolo bucureşteanul statistic, cu gipanele şi manelele sale. Pe ce mă bazez când zic cuvintele astea? Tot pe Revelion. De data asta însă, pe cel televizat.
Fiindcă maneaua s-a impregnat adânc în urzeala sufletului bucureşteanului statistic, fiindcă impoliteţea ca o flegmă groasă a devenit blazonul bizantin al bucureşteanului statistic, fiindcă bucureşteanul statistic e dominat cultural de etnia ale cărei aşezări înconjoară ca un inel sinistru capitala României, dar mai ales fiindcă bucureşteanul statistic e adevăratul stăpân al României, oamenii au început să creadă că manelismul e adevărata esenţă a românului. Într-o ţară în care Monica Anghel trebuie să apară la televizor deghizată în pirandă (fără vocaţie) în loc să ne cânte, Bendeac interpretează flatulenţe (cu vocaţie), iar bunul gust şi audienţele TV pe care se sprijină el, teoretic, sunt siluite pervers dar iscusit de bucureşteanul statistic, mi-e teamă că, spre apusul vieţii, va trebui să-mi caut altă Bucovină. Şi tare mi-e că nu o să găsesc şi o să închid ochii în ritm de manele.
1 Response