”Am ieșit primul!” Așa susține maică-mea că strigam la anii elanurilor și ambițiilor preșcolare după întrecerile de alergări cu copiii de la bloc. Ceea ce o amuza teribil, fiindcă eram, de fapt, ultimul, din motive care nici nu mai contează.
Trecând ”la cestiune” notez cu oarecare amuzament că nu mă simt deloc afectat, precum unii dintre confrații mei sefiști, de neincluderea genului nostru în sfera de interes a criticii domnului Manolescu. Nu m-a deranjat niciodată condescendența cu care m-au tratat unii dintre confrații scriitori din USR și nici emoțiile nemembrilor USR care m-au certat fiindcă, după părerea lor, mă irosesc într-un gen minor. Nu mă potrivesc nici scriitorilor pretențioși care cred că scriu mai bine și mai filozofic-încărcat decât Frank Herbert, deși eu aparțin cumva lumii editoriale și știu că tot ce poartă marca Dune atinge tiraje la care cărțile domniilor lor nici nu pot spera. Accept senin și minciunile sfruntate venite dinspre editurile care susțin că autorii români de beletristică mainstream trec de 1200 de cărți facturate și încasate. Meseria de gazetar m-a expus unor ipocrizii și nedreptăți infinit mai dureroase și am obrazul tăbăcit.
Ceea ce nu pot însă să accept este ideea, enunțată de Lucian Dan Teodorivici, în calitate de editor, cum că SF-ul nu are un public consistent, cum că nu există destui consumatori de asemenea literatură pentru ca editurile să fie interesate de fenomen. Asta n-o prea cred! Măcar și fiindcă văd, fără prea mult entuziasm, Abația mea piratată prin toate colțurile Internetului, în arhive de cărți de unde alții lipsesc. Păi dacă nici gestul de a scana și de a transforma apoi în text un roman (de pe urma căruia știi că poți face trafic de net) nu mai e semnul unui interes, zău că nu știu care ar putea fi altul! În umila mea părere, literatura SF este una de consum, al cărui criteriu esențial de judecată este tirajul și nu aprecierile domnului Manolescu. Dacă nici tiraje n-avem, atunci e mai bine să ne apucăm de scris ode conducătorului iubit. Sau scenarii desene animate în care să-l înjurăm pe Iliescu.
Dar dacă mă înșel? Dacă onor LDP are dreptate și ceea ce scriu eu interesează de fapt doar vreo 200 de oameni?
Angoasele astea m-au făcut să mă gândesc la un experiment. Nu mi-e limpede care ar trebui să fie metodologia, dar poate mă ajutați și voi. Oricine veți fi fiind voi, cei care citiți acest blog. Cum romanul meu DemNet se va vinde exclusiv de pe www.dandobos.ro, fără sprijinul librăriilor clasice, al vreunui sistem de marketing și fără recenzii publicate în reviste stipendiate de editura noastră, m-am gândit să atașez site-ului un contor de cărți vândute. Nu știu exact cum aș putea să fac acest lucru. Nici practic, dar nici, hai să zicem, moral, fiindcă nu mi-e clar cum aș putea să nu fiu acuzat de fraudă. Dacă aveți vreo idee, nu ezitați să comentați! Dacă am reuși să dăm un exemplu limpede și obiectiv despre tirajele care se pot atinge în SF, poate că am duce-o cu toții mai bine. La mintea mea, aș fi propus și un concurs cu unii sau cu alții, dar mi-e să nu sfârșesc prin a striga ca în copilărie: ”Am ieşit primul!”
Ah! Am uitat să vă zic. DemNet e gata. Îi mai tragem o citire și în zece zile pleacă la tipar.
2 Responses