De mai bine de un an, privesc cu oarece pasiune un fenomen răscolitor, o sancțiune crudă dată felului românesc de a fi, dar și o afacere cu multe, tare multe zerouri: cramele vinificatorilor străini care valorifică strugurii românești. Până acum câțiva ani, vinul românesc se împărțea între cel destinat consumului larg, desfășurat prin toată gama de comercianți, de la posesorii unui chioșc, la lanțurile de hipermaketuri, și cel de vinotecă, extrem de rar și de scump. Lipsea din peisaj exact acel segment care necesită pricepere, rafinament, răbdare, tehnologie și igienă, și anume cel al vinurilor premiumm destinate consumului în restaurante sau savurării lor în cadrul unor întâlniri domestice, în care primul scop nu e neapărat acela de a te îmbăta. Pe acest loc liber s-au inserat o mulțime de italieni, francezi, nemți și chiar englezi, care au demonstrat tuturor că, din strugurii crescuți la noi se pot face vinuri care să rivalizeze cu cele mai aristocrate licori bahice ale lumii.
Este foarte adevărat că investitorii cu pricina au venit în primul rînd cu știința modernă de a face vin, cu metode semindustriale, cu recipiente și materiale pe care, sărăcia dar și nenorocitul nostru slogan național „merge și-așa” ni le refuzaseră. Dar poate cea mai importantă revoluție a fost aceea care a survenit în mentalitatea multora dintre noi, care au descoperit subit că vinul e un produs la care, poate mai mult decât la altele, trebuie să apreciem calitatea și nu cantitatea. Ei bine, pilda asta a unui fenomen care se consumă zi de zi, e una atât de adâncă încât e limpede că are corespondențe și în alte domenii. Iar recentul congres al UDMR, asezonat cu prezența tristă de solii ale absolut tuturor forțelor politice ale României e un caz simptomatic.
UDMR există în primul rând din cauza dezbinării noastre, care se traduce, la limită, prin incapacitatea noastră de a face politică, de a accepta până la urmă compromisul salutar. Dacă fosta CDR nu ne-ar fi pârât la Consiliul Europei, probabil că România ar fi interzis partidele etnice. dacă UDMR n-ar fi fost de atâta vreme elementul decisiv în rotunjirea majorităților parlamentare, ar fi dispărut demult. Ceea ce este însă cel mai dureros este că, dacă românii ar ieși în număr mare la vot, UDMR n-ar intra în Parlament, iar România ar înceta să fie permanent agresată în ființa ei de pretențiile din ce în ce mai nerușinate ale unei formațiuni care nu are nici o legătură cu Europa, ci doar își consumă intestin ranchiuna istoriei recente.
Spectacolul jalnic al soliilor celor mai importante partide românești care au mers la congresul UDMR pentru a privi cu pretins respect o succesiune previzibilă constituie ilustrarea unei drame naționale care constă în neștiința de a face politică care, desigur, izvorăște și din deceniile lungi care ne-au ținut sub tot felul de dictaturi, dar și din incapacitatea noastră de a face chiar și cel mai insignifiant compromis, din lipsa totală de respect cu care ne tratăm concetățenii.
Din păcate, așa cum a fost nevoie de oenologi străini pentru a ne înnobila strugurii, e nevoie de UDMR pentru ca România să-și poată distila guvernarea. Crâncen...
