Nu mai rezist. Dacă nu-s destul de iute de deşte sau mă încleştez intempestiv într-o pauză de programe, din plasma-mi muribundă se revarsă spre mine o cacofonie de ode închinate ardelenilor. Aţi ghicit, e vorba despre calupurile de reclame. (Sună asta cu calupuri, numai bună de ocazionat o bâlbă monumentală.)
Că e vorba de un pate janghinos, plin de E-uri şi vândut în cutii de tablă, de un iaurt în care au prăsit bacterii ce dau enzime doar de ei ştiute sau de o brânză absolut anonimă, vândută mediatic a fi telemea, dar prezentată video ca fiind o bucată anonimă de caş, toate alimentele îs „ca-n Ardeal”. Oooo, da! Aş saliva la auzul cuvântului Ardeal mai ceva decât câinele lui Pavlov căruia i s-a stors o lămâie-n bot dacă s-ar vorbi despre brânza de Năsal, despre palinca de Bistriţa sau despre caşul sărat de la Sibiu! După cum, trebuie să recunoaştem, că e destul de problematic să asociem ideile de sănătate şi de gastronomie ardelenească, ştiut fiind că din părţile alea vine obiceiul consumului îndesat de slană.
N-au însă legătură ardelenii cu imbecilii care fac reclame şi mai ales cu cârnăţarii care le aprobă în calitate de clienţi. Aş putea jura că respectivele clipuri îs făcute de nişte băieţi lăţoşi ca un mioritic, al căror univers gastronomic e circumscris şoturilor de tequilla şi bucătăriei arăbeşti din gheretele de tablă.
14 Responses