Sînt sigur, boieri dumneavoastră, că ați văzut reclama aia la cornul cu ciocolată în care niște tauri furioși fugăresc o gașcă de inconștienți care vor să vadă de-s mai sprinteni ca bovinele. Trecînd peste trucajul ordinar care prezintă un efluviu de ciocolată într-un produs care, în mod normal are cremă cît să-ți plombeze molarul și să-ți intre oleacă sub lucrare, nu mă prind deloc cum poate să fie considerată un îndemn la consum dovada clară că respectivul produs tîmpește. Cum adică? mă întrebați. E simplu. Să derulăm clipul!
Avem deci pe juma’ de buletin ăla care fuge de taurii dezlănțuiți. Asta pînă cînd mănîncă croasantul – denumirea asta fiind o altă vrăjeală, de vreme ce cornul nu e deloc fraged ci seamănă mai degrabă cu produsul bizar al încrucișării dintre o meduză bătrână și o radieră chinezească. După ce înfulecă, piticania își reconsideră prioritățile în viață, are grave erori de apreciere a realității și se apucă el să fugărească taurii. Care tauri, oripilați de mirosul groaznic de chimicale pe care îl emană arătarea cu două picioare, fug să se adăpostească și speră să poată povesti odraslelor că oamenii au inventat războiul chimic. Explicația clipului e că eroul liliputan debordează de energie. Se prea poate, dar eu cred că s-a și tîmpit brusc, fiindcă, în loc să le taie și să le pună pe gratar, se apucă de fugărit vacile.
