Nimic nu se schimbă

Published On: 30 august 2024
Nimic nu se schimbă

De când nu mai traduc, am timp să citesc. Și, mai ales, să recitesc. Vă ofer astăzi două citate din „Delirul” lui Marin Preda, care se referă evident la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dar sunt premonitorii. Primul este desprins din gândurile lui Stalin:

„Mereu cu această dorinţă năvalnică şi inconştientă de a fi liberi, de a se forma anarhic, pentru o anarhie care dacă ar cuprinde masele uriaşe ale lumii, lumea ar trebui să sucombe… Hm! Asta e consecinţa dezvoltării neîngrădite a personalităţii umane! întâi personalitatea înfloreşte, apoi nu mai crede în nimic, apoi se dezagregă.”

Doar mie mi se pare că e o descriere avant la lettre a progresismului care sufocă astăzi lumea?

Cel de-al doilea citat, spune multe despre felul în care statele s-au comportat cu presa în perioada pandemiei și a războiului din Ucraina.

„Ştefane, strigă Niki, generalul e acela care a dat ordin cum să se scrie despre război. Ne-a chemat iar pe toţi şi ne-a spus. N-ai citit în ce limbaj sunt scrise articolele normative? Tu ce-ai crezut, că poţi face excepţie? Crezi că e războiul tău, să scrii cum vrei tu despre el? E războiul întregii ţări, generalul a mobilizat totul ca să-l susţină, a pus stăpânire pe toate conştiinţele şi cine nu se supune, afară, sau va fi mobilizat şi trimis pe linia întâi!”

Singurul lucru care nu-mi iese la socoteală e că Stalin și generalul Antonescu erau niște dictatori siniștri. Astăzi suntem în democrație.

Distribuie acest articol

Cele mai noi articole