General la 34 de ani

Nu prea îmi place să vorbesc despre 22 decembrie 1989. Fiindcă am intrat printre primii 100 de oameni în Casa Pătrată de la Iași (aveam o răfuială fizică sau ceva de genul cu un maior de la PTAP, pe care nu l-am mai găsit însă), dar când l-am văzut pe profesorul meu de „Constituție”, Doru Țigău, cum stătea pe scaunul fostului prim-secretar PCR, am realizat că nu se va schimba nimic cu adevărat. Personulitatea respectivă mă certase amarnic fiindcă fusesem incapabil să recit Constituția RSR. În clasa a șaptea, numai la Constituție nu am avut zece.

Acum îl văd însă pe buzoianul Georgian Drăgan, general la 34 de ani, cum spune. în înțelepciunea sa non-moldovenească, hrănită cu covrigi specifici (despre care se știe că dau deșteptăciune în cap și pentru tot neamul preț de multe generații și sunt pilon de non-jigniri regionale), cum vrea să mă lămurească de faptul că e mai bine să pedepsim niște nevinovați decât să scăpăm printre degete un vinovat. Dă-i în mă-sa pe corifeii democrației americane, pe romani, pe proștii ăștia de inventară dreptul care nu e de la Buzău! Mda! Asta e democrația pe care o visa generația mea, aia care lua palme după cap de la sectoriștii ceaușiști fiindcă avea o freză mai aiurea sau un tricou pe care scria în englezește.

Bre Georgiane, băiet conceput în entuziasmul anului 1989, nu știu unde ai obținut (și de ce) diploma de jurist (bun, nu toată lumea s-a hrănit de mică cu… vai ce cacofonie!… covrigi de Buzău, care aduc inteligență), dar noi, proștii ai căror copii n-au devenit generali la 34 de ani, aveam alte lucruri în gând pentru România. Milițianule!