Școala fără chipiu, dar și fără chip

Published On: 21 septembrie 2026
Școala fără chipiu, dar și fără chip

Atunci când uniforma școlară devine o falsă problemă

Uniforma școlară nu este o invenție a comunismului și nici măcar, în România, o moștenire exclusivă a secolului XX. Pe la 1890 existau deja uniforme și însemne școlare, iar în perioada interbelică ele deveniseră ceva firesc în multe licee. Uneori erau chiar un motiv de mândrie, pentru că arătau apartenența la o anumită școală. Comunismul a preluat această tradiție, dar a încărcat-o cu propria simbolistică, de la matricolă până la costumul de pionier.

De aceea poate că discuția de astăzi despre uniforma școlară mi se pare uneori prost așezată încă de la început. Se invocă aproape reflex două argumente: ea ar reduce bullyingul și, invers, ar limita libertatea elevului de a-și exprima personalitatea. Amândouă merită luate în serios deși devin destul de fragile în clipa în care încercăm să aflăm ce vrem, de fapt, de la școală.

Argumentul legat de bullying pornește de la o observație evidentă: hainele fac vizibile diferențele de avere. Un copil vine cu adidași foarte scumpi, altul cu unii cumpărați de la reducere. Unul are geacă de firmă, altul nu. Și atunci apare soluția cea mai simplă: îi îmbrăcăm la fel și eliminăm măcar această sursă de comparație.

Numai că tinerii nu sunt și nu vor fi niciodată egali în felul acesta. Unul este mai frumos, altul mai puțin. Unul este gras, altul slab. Unul are coșuri, altul nu. Unul poartă ochelari. Altul aleargă mai repede, sare mai sus, vorbește mai ușor, este mai inteligent sau locuiește într-o casă mai mare. Dacă logica noastră este că orice diferență care poate provoca frustrare trebuie ascunsă, ajungem foarte repede într-un absurd imposibil de administrat.

Nu cred că aceasta ar trebui să fie misiunea școlii. Un copil ajunge în clasă cu criteriile morale încă în formare și cu o scară de valori pe care abia începe să o construiască. Frumusețea poate să-i pară mai importantă decât bunătatea, succesul mai de preț decât caracterul, talentul sportiv un semn de superioritate, iar averea familiei un merit personal. Inteligența însăși poate deveni o armă, dacă este folosită pentru a-i pune pe ceilalți într-o poziție inferioară. Tocmai aici începe educația: în felul în care copilul învață să dea acestor lucruri măsura lor adevărată.

Școala ar trebui să construiască acea statură morală de la înălțimea căreia copilul să ajungă singur, treptat, la atitudini corecte. Nu doar să-i livreze un cod de comportament și să aștepte să-l respecte. Dacă un elev abuzează de poziția sa dominantă într-un domeniu, simpla interdicție nu rezolvă mare lucru. Mai important este să înțeleagă ce anume admirăm la oameni și de ce. În această logică, uniforma poate cel mult să reducă un pretext al comparației. Nu rezolvă mecanismul și nu formează caracterul. Există chiar riscul ca ideea de uniformizare să transmită exact mesajul greșit: diferențele sunt periculoase, deci trebuie ascunse. Or viața adultă va face exact contrariul. Le va scoate pe toate la suprafață.

Al doilea argument ține de libertatea personală. Uniforma ar limita felul în care copilul își exprimă individualitatea și l-ar obliga să intre într-un tipar. Argumentul pare puternic mai ales astăzi, când școala vorbește tot mai mult despre identitate și dreptul fiecărui elev de a fi el însuși. Problema este ce înțelegem prin această individualitate și cât de mult poate fi ea redusă la felul în care ne îmbrăcăm.

Moda este, probabil, una dintre cele mai superficiale forme de individualitate. Hainele pot spune multe despre noi, dar îmbie și la șabloane. Brandurile, rețelele sociale, influencerii, grupul, sezonul și publicitatea participă la această presupusă exprimare de sine. Adolescentul crede uneori că a ales, deși cumpără exact lucrul pe care industria modei a cheltuit milioane ca să-l convingă să-l aleagă.

Mai este apoi și ideea foarte persistentă că schimbarea în sine înseamnă devenire. Moda trăiește din această confuzie. Ce a fost suficient anul trecut devine brusc depășit. Doar că rolul unei cămăși este același indiferent cât a costat sau când a fost inventată croiala. Pentru mine, într-o școală, ar conta mai mult să fie curată decât să fie scumpă.

Dacă individualitatea unui copil ajunge să fie apărată în primul rând prin dreptul de a purta exact ceea ce dorește, atunci avem o problemă mai mare decât uniforma: reducem personalitatea la ambalaj. Or școala ar trebui să-l ajute să descopere că identitatea se construiește din lucruri ceva mai greu de cumpărat: felul în care gândește, ce admiră, ce refuză, câtă disciplină are și câtă decență.

Doar că școala de astăzi nu mai poate fi privită numai ca loc al lecției și al disciplinei. Pentru foarte mulți copii, ea a rămas unul dintre puținele spații în care mai petrec, zi de zi, timp fizic împreună. Maidanul aproape a dispărut, scara blocului și strada și-au pierdut vechea funcție, iar o parte mare din socializare s-a mutat pe ecran. Coridorul, pauza și terenul de sport din curte au preluat astfel, fără să fi fost create pentru asta, o parte din rolul acelor spații.

Parcul și strada erau locuri în care copiii își reglau singuri relațiile, cu foarte puțină intervenție din partea adulților. Școala funcționează altfel. Are un scop precis, presupune disciplină și transmite valori. Tocmai de aceea nu poate prelua pur și simplu rolul spațiilor de socializare care au dispărut. Dacă încearcă să devină în același timp și clasă, și maidan, și rețea socială în format fizic, riscă să-și piardă conturul.

Ce fel de instituție vrea să fie școala? Răspunsul nu este deloc limpede astăzi. I se cere să instruiască, să formeze caractere, să protejeze, să socializeze și să pregătească pentru competiție, adesea toate deodată. În funcție de care dintre aceste roluri este pus pe primul plan, uniforma capătă și ea alt sens. De aceea, discuția despre vestimentația elevilor mi se pare secundară câtă vreme școala însăși nu și-a lămurit identitatea. Înainte de a hotărî ce uniformă trebuie să poarte copilul, ar trebui să știe ce uniformă poartă ea însăși.

Distribuie acest articol

Cele mai noi articole