Psihoistoria, mai aproape decât credem
În martie 2026, am publicat în „Galaxia 42” eseul „Psihoistoria se apropie cu pași mari”, pornind de la una dintre ideile care m-au fascinat dintotdeauna în opera lui Isaac Asimov: posibilitatea de a anticipa evoluția societății cu ajutorul matematicii.
În seria „Fundația”, Hari Seldon imaginează psihoistoria ca pe o știință capabilă să prevadă comportamentul unor populații uriașe. Individul rămâne imprevizibil, însă mulțimea poate deveni, în anumite condiții, suficient de stabilă pentru a fi modelată statistic. Când Asimov scria despre asta, ideea aparținea fără îndoială literaturii SF.
Astăzi, distanța pare mai mică. Lăsăm în urmă cantități uriașe de date prin cumpărături, căutări, deplasări sau activitatea online, iar instrumentele capabile să le analizeze devin tot mai sofisticate. Modelele nu prezic viitorul în sensul imaginat de Asimov, dar pot identifica tendințe și probabilități la o scară care ar fi părut fantastică în urmă cu câteva decenii.
Eseul nu încearcă să demonstreze că psihoistoria există deja. M-a interesat mai degrabă apropierea dintre o idee literară și tehnologiile care încep să-i semene. SF-ul are uneori această calitate stranie: nu ghicește neapărat viitorul, dar găsește întrebările înainte ca lumea să fie pregătită să le pună.
