A apărut astăzi un sondaj care zice că mai bine de 83 la sută dintre români cred că Parlamentul este cea mai coruptă instituţie din România. Imediat, o liotă de intelighenţi televizaţi s-a repezit să se dea de ceasul morţii explicând poporului ignorant că, de fapt, e vorba doar de o percepţie, de vreme ce…
Citește mai mult
Doboşismul de azi: ăla cu uciderea din culpă
M-au declarat „inapt, cu scoatere din evidenţă”. E drept că doctorii de la Spitalul Militar aveau o oarece durere în glas, fiindcă scăpaseră printre degete ditamai buhaiul necotizant. Nu le-am dat nimic ca să mă „reformeze”, decizia lor fiind de altfel una dintre cele mai mari surprize ale vieţii mele. Supărat pe expresia de satisfacţie…
Citește mai mult
Doboşismul de azi: ăla cu Lăzăroiu
Moş Nostradamus cu rază scurtă de acţiune, Lăzăroiu pre numele tatălui său uns dregător, loveşte din nou cu un amplu interviu în care spune nişte lucruri mai delicioase decât cârnatul pe fasole. Cică România va fi condusă în 2012 de o coaliţie între stânga şi dreapta, cu maximum, trei componente. Se vede treaba că bietul…
Citește mai mult