După mintea-mi încețoșată de iluzii puerile, Paharnicul ar trebui să fie acela care să guste din pahar, să clatine din cap și apoi să reverse poloboace de licori menite a mîngîia palate. De guri și de nobili deopotrivă. Eu însă am dat peste unul, iaca aici, care mi-a aruncat în cîrcă un nume ce mi s-a lipit de minte, nivelîndu-mi una dintre ultimele circumvoluțiuni funcţionale: Stăpînul Paharelor, Lord of the Glasses.
Să fie dară! Cîrca mea a suportat și nevoi mai apăsate. Îmi asum pretențiosul nume, pocind în chip nerușinat o operă nepieritoare:
The Lord of the Glasses
Three Glasses for the drunken-kings under the sky,
Seven for the bloggers in their halls of stone,
Nine for Mortal vineyards doomed to die,
One for the blind drunk on his heavy throne
In the Land of Good Point, where the wines lie.
One Glass to rule wines all, One Glass to find them,
One Glass to drink them all and in drunkness bind all stories
In the land of Good Point, where they sell you memories.
Bun, și ce-o să facă cel ce deține Stăpînul Paharelor?
O să își ducă la bun sfîrșit amenințarea de a asocia fiecare vin pe care îl bea cu cîte un personaj. O să fie literatură, politică, actualitate și cancan, operă și manele...
Sticla groasă din care e turnat pocalul suprem a fost topită în flăcările ignoranței alimentate de bunăvoință și de aceea puterea dintîi pe care o are cel ce deține Stăpânul Paharelor e aceea de a bea (aproape) orice și de a supraviețui oricărei încercări oenologice, sfîrșind în comparații bizare, fiindcă nu se pricepe la mare lucru altceva.
