Hărnicia îngraşă

De foame, omul mai aberează. Ia uitaţi ce dialog mi-a trecut prin mintea care suferă groaznic din lipsa glucozei din sângele care ar trebui să-mi hrănească organul gândirii!

 

– Draga mea, în ciuda geloziei tale, am hotărât să slăbesc. Ştiu că în felul ăsta voi fi mult mai prezentabil decât tine, dar te rog să te resemnezi cu chestiunea asta şi să nu mă mai îngraşi în mod deliberat. O să-mi fie greu şi de aceea te rog să mă sprijini. Eu în schimb îţi promit că o să refuz toate femeile care mă vor asalta după cura de slăbire, fiindcă, mă ştii!, pentru mine, familia e sfântă. De mâine deci nu-mi mai pui munţii ăia de cartofi prăjiţi în farfurie, ţii doar pentru copii tartele cu vişine de la mămica, cremwurştii de dimineaşţă îi reduci, şniţelele le treci pe soia... ştii tu, de astea. Te mai uiţi şi tu într-o revistă de vedete, te mai inspiri.

– Bine dragă, dar oare n-ar trebui să încerci să mergi totuşi la o sală...

– Uite vezi, vezi cum nu mă ajuţi deloc! Să ştii că măcar jumătate din burta asta ţi se datorează. Da, da... tu eşti de vină! Eşti mulţumită?

– Dar cum te poţi îngrăşa la sală?

– Eleonoro, stăm de atâţia ani împreună, eşti mama copiilor mei şi nu mă cunoşti deloc! Sala e cel mai sigur loc de îngrăşare. Uite, să presupunem că sunt eu la sală. Care e primul lucru care îţi vine în minte?

– Nu ştiu... O haltera din aia...

– Aşa! Păi pot eu să ridic o asemenea halteră? Ştii că, de când m-au mutat la dispecerat nu mai sunt chiar în formă.

– Da, dar cu exerciţiu...

– Ce exerciţiu? Care exerciţiu? Că până ajung eu să nu mai lucrez cu ganterele fetelor, mă apucă ruşinea, care dă în depresie, care dă în foame, care se transformă imediat într-o pereche de pantaloni cu un număr mai mare!

– Eu cred totuşi că, la sală...

– Ce sală? Păi ştii tu ce mai e la sală? Acolo sunt fete îmbrăcate sumar, care se întind, li se mai dezgoleşte una, alta, mai greşesc vestiarul sau cabina de duş... Doar mă ştii. Eu îs tigru la chestii de astea! Păi, dacă mă iau de una, tu mă prinzi, divorţezi, iar eu ajung singur şi deprimat, mă mut în gazdă în garsonieră, mănânc fast food şi mă îngraş! Sau, mai rău, mă mut la mămica şi mănânc din frigiderul ei! Răcituri, colţunaşi, piftele cu sos... Tu-ţi dai seama ce gras o să fiu atunci? Nu! E limpede, Eleonoro, că nu vrei să mă ajuţi să slăbesc.

– Dacă nu vrei să faci mişcare, ai putea sta la televizor. Am citit undeva că...

– Nu, că acum chiar te-ai dat de gol, Eleonoro! Tu vrei să scapi de mine! Eu înţeleg că eşti un pic geloasă fiindcă, şi aşa mai rotofei cum sunt, tot se mai uită fetele la mine aşa... lung, dar să mă nenoroceşti ca să devin respingător... E prea mult, Eleonoro? Cum să-mi spui să slăbesc uitându-mă la televizor? Păi tu nu ştii ce se dă la televizor?

– Ce se dă, Licuţă?

– Ştiri Eleonoro, ştiri!

– Aşa şi?

– Pfuiii... tu n-ai auzit că toată ziua se dau ştiri privind criza mondială de alimente?

– Nu. Dar cum ar putea să te îngraşe...

– Uite vezi, Eleonoro, uite aşa am ajuns de 120 de kile. Dacă ai avea oleacă mai multă prevedere, dacă ai anticipa situaţia geopolitică a planetei, poate că aş fi mai slab.

– Tot nu înţeleg...

– Nu-ţi dai seama că eu, în momentul în care aud de criza alimentară a planetei dau în depresie şi asta îmi creşte pofta de mâncare? Pe de o parte, dar te rog să ai în vedere că reacţia oricărui om normal la o asemenea veste este să mănânce repede tot ce prinde, cât mai prinde cât îşi mai permite... Şi chiar dacă aş reuşi să mă abţin, fiindcă mă ştii, eu am voinţă, nene, când îmi propun ceva şi nu sunt sabotat din interiorul familiei, chiar dacă m-aş abţine, zic, gândul la copiii înfometaţi ai Somaliei mi-ar da aşa... un fel de stres. Şi nu ştii că stresul îngraşă? Dacă nu crezi, uită-te la mine. Am luat măcar cinci kile din cauza după 11 septembrie.

– Nu te uita la ştiri! Dă pe un divertisment ceva!

– Eleonoro! Mă ucizi cu zile. Îmi blochezi arterele şi o să fac infarct! Cum să mă uit la divertisment? Vrei să râd? Nu ştii că râsul îngraşă? Îl mai ţii minte pe ăla de-i ziceau toţi Zdrulă, dar cică numai tu ştiai de ce? Ăla din şcoala generală. Ţii minte că râdea tot timpul? Ei bine l-am văzut ieri. E mai gras ca mine şi râde mereu. Nu nu, nici asta nu e soluţia.

– Poate că ar trebui să munceşti mai mult.... Să te mişti mai mult prin garaj, să mai laşi hârtiile, să mai ieşi pe teren.

– Ei nu, Eleonoro, că tu mă faci să cred că n-am avut noroc în viaţă. Cum să muncesc mai mult, Eleonoro? Tu nu ştii că toate cele trei urmări ale hărniciei îngraşă? Vrei să se prindă şeful?

– Şi ce dacă se prinde? Nu înţeleg.

– Normal că nu înţelegi. Că dacă ai stat acasă, nu ştii ce greutăţi are omul la serviciu. Îţi fac o schemă simplă. Fii atentă. Angajatul e cuprins brusc de hărnicie şi a mic se prinde şeful, be mic se prinde şeful şefului, ce mic se prind colegii. În cazul a mic, şeful te concediază fiindcă o să creadă că vrei să îi iei locul. Urmarea o ştii: şomer, divorţ, depresie, garsonieră sau frigiderul de la mămica. În cazul be mic, se prinde şeful şefului şi te promovează. Urmează banchete, protocoale, salariu mai mare, plocoane, amantă, divorţ, depresie, garsonieră sau frigiderul de la mămica. În cazul ce mic, se prind colegii, te toarnă la şef şi ... vezi punctul a mic! Îţi spun eu: hărnicia îngraşă!

– Bine, Licuţă dragă, şi atunci cum vrei să slăbeşti? Că indiferent ce îţi zic...

– Păi, asta e, nene! Dacă aş avea şi eu o soţie care să aibă grijă de mine, care să fie rafinată aşa cum scrie prin ziarele astea de ţi le cumpăr, pe care tot dau cincizeci de bani... Ei, dar lasă! Normal că tot de la mine vine soluţia, Eleonoro! Că pentru mine, familia e totul! Că eu de când m-am însurat numai pe tine te văd şi pentru fericirea voastră fac totul.. Eleonoro! O să petrec mai mult timp cu copiii în parc. Aer, mişcare, sănătate... Pe Bobiţă o să-l învăţ să meargă pe bicicletă, iar cu Ciprian o să schimb nişte pase, că poate ajunge fotbalist şi ne scoate şi pe noi din foame.

– Bine Licuţă... în felul ăsta şi copiii o să fie mai fericiţi. Mânca-i-ar tata pe ei.

– Ei asta-i, Eleonoro! Uite vezi cum strici totul! Vezi cum... Bun, eu înţeleg că eşti geloasă şi vrei să mă faci mai gras decât sunt, dar chiar aşa?! Să mă îndemni la canibalism şi pruncucidere deodată?! Hai lasă-mă că m-ai deprimat. Du-te şi vezi dacă mai e vreun cârnat de acela de aseară şi adu-mi-l cu muştar! Mă îngraşi cu zile, Eleonoro!