Grasul e cel mai dispreţuit dintre pământeni

Acum vreun an şi jumătate, mergeam prin bazarul ieşean, cu ochii după instalaţii pentru decorarea casei de Crăciun. Deodată, în faţa mea, apare un fost vecin din blocul de pe Bahlui. Era Săndel care, cu o voce în care bălteau urgenţa şi îngrijorarea, m-a întrebat:

– Danicu, dar ce-ai păţit?

Danicu îs eu, ăla din copilărie.

– M-am operat la ochi, îi zic, crezând că se referă la fundurile de borcan pe care le port pe nas.

– Nu, frate! De ce eşti aşa de gras?

– Îmi place să mănânc salam, Săndele! Şi mai şi beau! am exclamat sonor şi am plecat cu un zâmbet în colţul gurii.

Săndel a făcut ceva facultate, de când a înşelat o vecină cu nişte bani pentru mobilă. Schema a fost extraordinar de elaborată: i-a luat banii, a pretins că se duce la fabrică şi a şters-o. L-au prins în şase ore. Nu a citit probabil mai mult de zece cărţi în viaţa lui, sunt convins că silabiseşte, e mic, are burtă, e vânzător în bazar, nu are familie şi nici cine ştie ce posesiuni. Cu toate astea, am văzut în privirea lui un dispreţ profund, am perceput aproape material senzaţia sa de satisfacţie amuzată, asezonată cu aroganţa unei superiorităţi în care credea cu toată fiinţa lui. Am realizat atunci că grasul e cel mai dispreţuit dintre pământeni.

Şi nu e aşa, boieri dumneavoastră? Ia să vedem:

• peste cinci milioane de români au votat un personaj ipocrit, inconstant, grobian şi care îi urăşte pe premianţi. E însă slab.
• avem miniştri care nu ar trece clasa la geografie dintr-a cincea într-a şasea sau care şi-au dat bacalaureatul la o vârstă la care eu unul terminasem facultatea. Amândoi îs slabi.
• milioane de români se uită zilnic (unii chiar bălesc) la femei de gumă, siliconate şi botoxate, ale căror panseuri se ridică la densitatea ideatică a unor gângureli de prunc. Junele îs de-a dreptul scheletice.
• cărţile şi ziarele mor pe rugul tabloidelor ce deschid ediţia cu poze de oameni slabi şi dezbrăcaţi
• un fost puşcăriaş, condamnat pentru înşelăciune, montator de chiloţi, e cel mai dorit burlac din ţară. E slab şi decoltat mereu pe piept.
• soarta prostituatelor ce se vând piticilor cu bani preocupă o întreagă societate. Îs slabe însă.
• ne închinăm la intelectuali a căror atitudine faţă de puterea politică care (vai, o cacofonie!) îi stipediază e mai greţoasă decât odele închinate odinioară tovarăşului. Toţi au feţe astenice şi siluete străvezii.
• idolatrizăm un golan narcoman, care îşi bătea nevasta şi care nici cu şutul în minge nu ştie să dea prea bine. Dar poate poza în maieu şi cu şapcă.
• avem ca modele de succes oameni de afaceri care au furat statul. Pe cel comunist sau pe ... ăsta, ce-o fi fiind el. Printre ăştia mai sunt şi graşi, e drept, fiindcă singura circumstanţă atenuantă a trupeşeniei e să ai sume neruşinate de bani şi nesimţirea de a te afişa în Bentley în ţara în care mulţi copii nu ştiu ce-i ciocolata.

Enumerarea de mai sus ar putea continua, dar cred că aţi prins ideea. Ei bine, în ţara în care se întâmplă toate astea, să fii gras e vina supremă. Degeaba eşti onest, muncitor, curajos, drept, cultivat, talentat, amuzant sau familist. Dacă eşti gras, eşti ultimul om!

O fi de râs, o fi de plâns? Hotărâţi, boieri dumneavoastră!