Loredana, Daniel, Delia, Cristi, Dana, Narcis, Maura, Luiza, Radu, Mirel, Constantin, Dragoş, Sorin, Gina, Robert, Horia, Ştefan, Vlad, Dana, Nicu, Florin, maestrul Gheracostea, dar şi zeci de alte voci, anonime sau trecute cu vederea la ceasul târziu de seară la care scriu aceste rânduri, m-au certat fiindcă nu mai scriu.
Le-am spus că scrisul a devenit un hobby scump, de vreme ce trebuie să îi dedic un timp în care aş putea face ceva care să mai uşureze jugul ratelor imense; le-am povestit cum, într-un fel sau în altul, deşi m-am ales cu prieteni de nepreţuit în lumea cărţilor, contractele mele nu au mers niciodată până la capăt, punându-mă în postura jenantă de a cere ce-i al meu; le-am mărturisit smerit că stresul de zi cu zi mă împiedică să ating starea în care să pot zbura printre stele; am recunoscut cu capul în pământ că nu ştiu în ce ungher întunecat al sufletului meu s-a pitit băieţelul acela hotărât, care îşi înghiţea lacrimile când taică-său îi spunea să-şi bage minţile în cap fiindcă nu va deveni scriitor; le-am ţesut poveşti despre cum scriu un roman fantastic şi le-am ascuns că sufletul meu se întoarce mereu la SF, la space opera; i-am amăgit că mă simt mândru de izbânzile mele publicistice, de premiile pentru traduceri...
Problema e că le tot spun asta cam de multă vreme şi, deunăzi, unul dintre ei m-a interpelat aşa:
– Bun, şi în ăştia patru ani în care n-ai scris, ai strâns bani, ai descoperit parteneri ideali de afaceri, eşti mai puţin stresat, ai făcut pace cu tine însuţi sau te simţi mai bine dimineaţa când te bărbiereşti?
Răspunsul e că nu.
Imediat ce am realizat pe deplin irosirea ultimilor ani, m-am încălzit cu participarea la un concurs straniu pe www.ateliersecvente.ro şi apoi am început o cursă nebunească spre finalul romanului DemNet, pe care am decis să-l scriu pentru mine şi pentru cititorii mei. Aşa se face că în seara asta pot să vă spun că îl voi publica la editura familiei noastre şi îl voi distribui exclusiv online şi exclusiv de pe site-ul www.dandobos.ro. Va fi disponibil în jurul datei de 1 octombrie, va avea aproximativ 500 de pagini, va costa în jur de 35 de lei, inclusiv taxele poştale şi se va vinde... în câte exemplare se va vinde. Sunt conştient că e o decizie extrem de îndrăzneaţă, dar ea face parte din tăişul ce a sfâşiat ghemul de angoase şi frustrări care îmi întuneca sufletul. Ştiu astăzi că, pentru mine, scrisul nu va fi niciodată o activitate tihnită şi aşezată, ci demonul care îmi va devora noaptea toate energiile pe care le voi fi economisit meschin pe parcursul zilei.
DemNet este un roman centrat pe un personaj în care recunosc că am pus destule elemente autobiografice şi în care ştiinţele politice vor ocupa locul pe care îl avea teologia în trilogia Abaţia. Pe parcursul acţiunii, veţi regăsi elemente din două sau poate chiar trei povestiri pe care le-am publicat deja, cea mai importantă fiind Îngeri, ieşiţi din morminte!
Şi, ca să vă conving că nu glumesc, includ în acest post proiectul copertei dar şi un teaser aşa cum am aflat eu de la Ştefana că se cheamă fragmentele de roman, menite să vă facă poftă.
Văzută de pe orbita circumlunară joasă pe care se înscrisese Săgeata, CBA strălucea magnific. Scutul energetic avea irizaţii verzui, semn că neutralizase de curând un micrometeorit de iridiu. Lemme scrisese de multe ori despre paradoxul reprezentat de cupola unică sub care Jose Temuro îşi construise imperiul. Era o realizare inginerească fără precedent, a cărei construcţie şi întreţinere permanentă necesitau însă atâţia bani, încât nici măcar He3, producătorul de energie, nu îşi propusese niciodată să construiască un dispozitiv asemănător. Principiul după care era construit scutul se folosea pe scară largă în Ruschindia pentru protejarea navelor care mergeau spre Marte. În principiu, era un fel de sendviş în care un strat gros de aproape un metru de plasmă rece era reţinut între două câmpuri magnetice puternice. Cel de jos era generat de un dispozitiv aflat într-un turn înalt, situat în mijlocul craterului, în timp ce cel superior se compunea cu ajutorul a patru sateliţi ce zburau în orbita joasă a Lunii. Întregul complex servea de asemenea şi pentru apărare, fiindcă nicio navă nu ar fi putut străbate puternicele câmpuri magnetice fără ca instrumentele de bord să i se defecteze iremediabil. Cei patru sateliţi serveau şi ca suport pentru baterii redutabile de tunuri ionice puternice, al căror scop declarat era acela de a fragmenta orice meteorit se plasa pe o traiectorie de coliziune cu scutul. La rândul său, stratul de plasmă oprea 99 la sută din radiaţia cosmică şi putea vaporiza roci cu diametrul de până la jumătate de metru. Sub această imensă cupolă, Temuro reuşise să creeze un habitat perfect. Beneficiind de cantităţi imense de energie, de neconceput pentru epoca de dinaintea punerii în funcţiune a exploataţiilor He3, Temuro reuşea să îşi menţină atmosfera la 23 de grade Celsius. Singurul inconvenient era ziua perpetuă, amănunt despe care Kaate îi spusese că era destul de greu de acceptat pentru cei veniţi de pe Pământ.
CBA era construită în craterul Byrd, aflat spre polul nord lunar. Marginile craterului, odinioară extrem de zdrenţuite, fuseseră refăcute pe alocuri, dar arhitecţii hotărâseră să păstreze forma iniţială, uşor alungită, a craterului. Cupola energetică perfect sferică decupa două regiuni neprotejate în est şi în vest. Platoul de est era o formaţiune bazaltică dură, extrem de netedă, care devenise destul de repede locul preferat de desfăşurare al tuturor sporturilor lunare cu motor. Campionatul solar de speedere aducea o dată pe an peste zece milioane de turişti, care se cazau în hotelurile de lux ce înfloriseră în extremitatea vestică a craterului. În partea de nord a platoului bazaltic se găsea şi spaţioportul, care părea mai plin decât de obicei.
11 Responses