În holul apartamentului în care am crescut era un cuier pentru pălării. Cum tata purta maximum o bască (alegere deopotrivă hazoasă şi discutabilă) acolo au împărăţit timp de 11 ani coroniţele mele de premiant, pe care mama se încăpăţâna să le ţină de la un an la altul. E drept că una a stat vreo doi ani, fiindcă am mai avut şi rateuri... Care pe această cale transmit plecăciuni delicatei mele colege Dana Papaghiuc, a cărei supremaţie, datorată excelenţei la ştiinţele exacte, nu a putut fi zdruncinată de firavul meu talent umanist. În afară de amintirea stejarului ce se prăfuia în cuier, calitatea de premiant mi-a adus însă numai necazuri. Staţi să vedeţi:
- la serbarea din clasa I, gladiolele erau atât de lungi încât m-am împiedicat de ele când am urcat pe scenă şi a râs toată lumea de mine. De atunci nu am mai pus mâna pe asemenea flori.
- Să ştii să socoteşti în gând! îmi tot spunea doamna învăţătoare. M-am conformat, dar deprinderea asta mă face să leşin când văd câte unul care are nevoie de calculator pentru o adunare cu două cifre sau când vreo casieră cu opt clase se ia la întrecere cu mine încercând să mă fure la total.
- Dacă vă prind că nu ştiţi cum se foloseşte corect articolul hotărât, vă las repetenţi, ne-a speriat doamna Husar, la română, într-a V-a. Şi de atunci mă tot întreb cum de am avut eu aşa un ghinion de am ajuns la domnia sa, fiindcă aproape nici unul din cei care mă înconjoară nu a rămas neprihănit în ceea ce priveşte numărul de „i” cu care scrie. De asemenea, mor când văd scris TVA-ul în loc de TVA, FMI-ul în loc de FMI, IMM-urile în loc de IMM....
- încercând să fiu un elev cât mai bun, am aflat că infestarea se face cu insecte sau rozătoare, iar infectarea cu viruşi sau bacterii şi că deratizarea înseamnă întotdeauna „a scăpa de şoareci şi şobolani”
- o materie cu adevărat cui era engleza. Şi deşi am excelat la ea, am învăţat de la regretatul meu profesor să nu mă exprim niciodată în limba lui Shakespeare când vorbesc cu un român. Văd zilnic oameni care nu ştiu nici măcar condiţionalul în engleză, dar care abundă în target, trend, focus, breaking news...
- calitatea esenţială a oricărui intelectual este spiritul critic, în special faţă de propriile acţiuni, ne învăţa minunatul nostru profesor de filozofie. Mda. Era să o nenorocesc pe Catinca repetându-i ideea asta, fiindcă doamna ei învăţătoare îi scădea constant notele dacă îşi corecta lucrările. Femeia avea pretenţia să fii genial din prima şi, ignorând şi logica şi bunul simţ, considera drept greşeală orice ştersătură, indiferent cât de artistic era ea făcută.
Am mai crescut şi problemele au devenit de altă natură.
- printr-a XI-a, o colegă mi-a spus Ei, eşti tu primul acum, dar la facultate n-o să mai fii! Pe ce se baza? Aveam să aflu că taică-său era profesor la facultatea la care credea ea că doresc eu să dau admitere.
- la economie politică, în facultate, n-am mai învăţat cine ştie ce, fiindcă fusesem elev de zece la profesorul Marcu. Canci! Se schimbase economia, între timp şi, deşi profesorul ăla de la facultate fusese comunist cu acte, preda acum altă materie şi făcea alergie la auzul numelui Lenin.
- la chimie-fizică era să pocnesc un asistent la ale cărui insistenţe am picat examenul. Parţial şi fiindcă speram ca în felul ăsta să fiu exmatriculat, ca să îmi pot vedea de viaţa mea. Ideea de bază era însă aceea că omul susţinea hotărât că rezultatul rezolvării unui sistem de două ecuaţii cu două necunoscute depinde de metoda de rezolvare a sistemului de ecuaţii...
Exemplele ar putea cotinua, dar de departe, cele mai mari neplăceri care decurg din statutul de premiant se acumulează, paradoxal!, pe măsură ce mă îndepărtez de anii de şcoală şi îmi pun întrebări.
- ce sens are să fi fost premiant în ţara lui EBA, Becali, Udrea sau Vanghelie?
- ce sens are să fi fost premiant dacă, atunci când aminteşti lucrul ăsta, se găseşte câte unul care să spună, lasă că ştim noi cum se făceau premianţii pe vremea comuniştilor?
- ce sens are să fi fost premiant în ţara din care toţi premianţii pleacă, alungaţi de însuşi preşedintele lor, mare amator de blonde imbecile, de tinichigii şi ospătari?
- ce sens are să fi fost premiant în ţara în care anul şcolar se deschide cu amintirile politicienilor despre cum nu au excelat la şcoală?
- ce sens are să fi fost premiant în ţara în care diplomele de toate gradele se cumpără?
- ce sens are să fi fost premiant în ţara jefuită sistematic de nişte băieţi care se ascund după o propagandă menită a prosti analfabeţi şi îi mituiesc tocmai pe aceia care ar trebui să explice celor mulţi schema prin care vor deveni din ce în ce mai săraci?
Am să închei explicând titlul. Să fi fost acum şapte ani? Se poate... Cert este că scrisesem un editorial în care enunţam cam aceleaşi idei ca mai sus. Articolul a stârnit multe comentarii pe net. Dintre ele, unul mi-a atras atenţia. Era scurt Dute-n măta de premiant. Exact aşa era scris! Şi ce poate fi mai grăitor decât faptul că am muncit de când mă ştiu pentru a ajunge la postura de a scrie, atâta vreme cât, atunci când o fac, alături de mine semnează şi asemenea oameni?
18 Responses