Subscribe via RSS Feed

Simt nevoia unei explicații

Simt nevoia unei explicațiiAm plecat din presă, în 2012, fiindcă am fost invitat de domnul Gheorghe Nichita să construim, pe bazele unei amiciții și aprecieri mutuale, pe care nu le voi nega în pofida oricărui jihad care vine de la SC Alimentara sau SC MoldoMobila, proiectul Iași – Capitală Culturală Europeană 2021. De atunci, am mers la școli, am obținut atestatul de manager cultural, am „găbjit” două note de 10 la cele două evaluări anuale ale managementului de la Biblioteca Județeană „Gh Asachi”, scriu dizertații de literatură comparată…

Am rezistat împreună cu admirabilul profesor Florin Cîntic la nenumărate asalturi ale agramaților frenetici, ale hermeneuților neterminați (ca să înțeleagă și dl Dangă, sintagma asta se referă la ăia care cred că zeii își crănțăne copiii), ale imbecililor postaci (idem) și ale politicienilor dispuși să distrugă orice pentru a împărăți peste… ruine linse de aripile triste ale cețurilor fetide de putregai politicianist liberal (ibidem).

De aceea istorisesc, de aceea îmi cer scuze de la ieșenii despre care am scris toată viața. Cert e că nu mai pot să fiu singur! Hai să vedeți istorie!

 

Miercuri, 27 mai, l-am însoțit pe unul dintre puținii susținători de calitate ai culturii ieșene, dl  Mihai Pricop, la cabinetul funebrului primar interimar Mihai Chirica și am avut o scurtă discuție cu privire la componența Consiliului Director al Fundației Iași Capitală Culturală Europeană. S-a emis atunci ideea de a se evita cooptarea în acest organism suprem de conducere a dlui Călin Ciobotari, jurnalist TeleM, cunoscut pentru tendința perpetuă și obsesivă spre denigrarea a PSD și a lui Gheorghe Nichita. Am fost de acord cu ideea fiindcă, personal, ca fost dar etern jurnalist, nu am a-i reproșa dlui Ciobotari, altfel admirabil partener de contre pe probleme de politici publice în cultură, altceva decât felul în care spune, mai degrabă decât ceea ce spune, fiindcă, dacă negăm dreptul la opinie, fie ea și… ilară, ne întoarcem dracului în comunism. Contrapropunerea mea a fost dl Dan Lungu, director al FILIT și al MLR, scriitor de calibru internațional, un om extrem de onest, care nu ar ezita să denunțe eventuale derapaje de la folosirea justă a banului public. Notez oarecum amuzat că însuși Călin Ciobotari îmi sugerase, cu câteva săptămâni în urmă, această soluție.

Funestul primar interimar Mihai Chirica (care ulterior a prezentat această idee ca fiind a lui, să fie de sufletul lui tata) mi-a cerut să fac bunele oficii pe lângă dl Dan Lungu, fiindcă lui i-ar fi fost imposibil, dată fiind distanța culturală și ontologică dintre domniile lor. Am fost convocat a doua zi la ora 8:30 la Primărie, iar eu, ca boul, m-am dus, și de acolo am mers împreună cu catastrofalul primar interimar Mihai Chirica în biroul dlui Lungu, de la MLR, unde acestuia i s-a făcut oficial propunerea de a fi cooptat ca membru al Comitetului Director al Fundației, pe care el a acceptat-o în virtutea discuțiilor noastre anterioare. În cadrul întâlnirii, eu am emis și ideea nominalizării dlui Ioan Holban, directorul Teatrului Luceafărul și al FITPT, pentru ca în felul acesta să se întregească în Comitetul Director triada conducătorilor de festivaluri ieșene recunoscute european EFFE.

A doua zi însă, în plenul CL, spre stupefacția mea, proiectul de hotărâre a venit cu varianta aberantă a înființării unei „comisii consultative” a Fundației, din care să facă parte, împreună cu mine, dnii Holban, Lungu și surpriză!, Călin Ciobotari. Această variantă nu numai că nu are acoperire statutară în Fundație, dar își bate joc și de buna mea credință în relația cu dnii Lungu și Holban. Atenție! Inițial, ei au acceptat să fie parte a organismului unde se hotărăște soarta banilor și strategia Fundației și nu într-o Comisie consultativă, cu atribuții doar în imaginația fecundă a dlui gigantesc primar interimar Mihai Chirica. În plus, cum aș putea eu, care am atribuții executive la Fundație, să fiu și consultant? Să mă consult pe mine însumi?  Ar însemna să fiu schizofren! Mai mult, de vreme ce eram nominalizat pentru această comisie, înseamnă că eram demis din funcția executivă de la Fundație! Or asta e exact ceea ce ceruseră liberalii cu o lună în urmă, înainte să-l aresteze pe Cristian Adomniței. Mersi pesediștilor Mihai Chirica et comp!

Înființarea Comisiei consultative face parte dintr-o „noapte a minții” și fiindcă blochează activitatea Fundației, care nu mai are nevoie de consultanți ci de liniște pentru a scrie proiectul pentru 2021, care a trecut de faza de dezbatere publică.

Cu toate acestea, hotărârea a trecut în forma expusă mai sus, prin „tăcerea entuziastă” a pesediștilor din sală. Deși eram prezent, nu mi s-a dat cuvântul nici măcar când dl Dangă a proferat jigniri personale, la adresa FIE și a operei de artă care constituie logo-ul nostru. Cu excepția tentativei stângace dar oneste a dlui Bulgariu, niciunul dintre consilierii locali PSD nu a apărat FIE, primăria, PSD sau pe Gheorghe Nichita.

Deși ședința de plen survenea în dimineața care a urmat concertului lui Goran Bregovici, despre care toate ziarele scriau la superlativ, dl Dangă a reiterat faptul că „FIE nu are niciun concept”, că beneficiază de o promovare „mai ceva ca o campanie electorală” ș.a.m.d. De asemenea logo-ul Capitalei Culturale a fost denigrat imbecil dar copios, dl Dangă propunând chiar scoaterea lui din sala de ședințe. Managementul și gândirea FIE nu au fost apărate niciun moment, iar eu am fost făcut de-a dreptul hoț. Nicio reacție! Primarul din păcate Mihai Chirica a forțat trecerea la alt punct pe ordinea de zi. Un PUZ!!! A fost cea mai jalnică făcătură, cel mai odios blat din istoria recentă a CL Iași. Nu ezit să afirm că între cei doi există o înțelegere (ilară și iluzorie, dar…) fiindcă se văd împărățind peste orașul și județul Iași.

Într-un schimb de SMS pornit de la acuzația mea directă că a existat o înțelegere neloială între dl Dangă și primarul interimar galactic Mihai Chirica, acesta din urmă nu a negat o înțelegere și mi-a replicat faptul că „nu se putea altfel”. Ce ipocrizie grețoasă!

În concluzie, eu înțeleg satisfacția penibilului primar interimar Mihai Chirica pentru faptul că în ultimele două luni atacurile PNL s-au concentrat doar asupra a două nume Nichita și Iași Capitală Culturală Europeană, domnia sa fiind ocolit de controversele dure legate de perchezițiile DNA la care a fost supus biroul său, despre care dl Dangă nu a suflat o vorbă, dar nu mi se pare o atitudine demnă, una de echipă. Într-un oraș în care cineva fură albumele de promovare, iar semafoarele merg după conexiuni similare cu sinapsele primarului interimar, cea mai mare problemă a ajuns prăpădita asta de Fundație!? Nu știu ce simțiți boieri dumneavoastră, dar eu îs prea bătrân ca să înghit gogoașa asta, gătită cu puroiul trădării!

Modul șmecheresc, de șmenar de ultimă speță, în care mi-a fost înșelată încrederea, nepăsarea interesată față de cel mai important proiect al întregii regiuni, blatul transparent de la viitoarele alegeri, prestația agramată și ilară a caricaturii de primar interimar Mihai Chirica (apropo, maestre, și eu mă simt „om artistic”, nu doar Călin!) și trocul evident cu sulfurosul personaj PNL Langă, hermeneutul fast-food, mă fac să mă retrag din proiectul Iași – Capitală Europeană a Culturii. Vă cer iertare pentru slăbiciunea de care dau dovadă în acest moment, dar… atâta pot de unul singur.

Fiindcă, în altă ordine de idei, m-am săturat de „oamenii de cultură” care sunt alături de Fundație doar când vor bugete. Rectori, președinți de uniuni de creație, poeți galactici, șefi de instituții de cultură tac chitic sub bocancul de fier al șantajiștilor de la Suplimentul de Cultură.

Sugerez organelor statului care se ocupă de spălarea de bani să mă întrebe de ce ne înjură a priori alde Ho.Pulele în Deficitul de Cultură. Cine știe ce istorii cu deduceri s-ar putea să am?!  Domnule Calancea, nu mai antedatăm ceva, mai dați o donație de mii de exemplare? N-ar fi minunat să mă iau de mână cu ăștia care se ocupă cu banii de la Polirom, până la austriacul Butucă, să mergem să ne spovedim? Și să zicem acolo de pe vremuri, de la ăl mai mare autor Polirom: Simirad! Ăla care a aruncat Biblioteca Județeană fix… la Moldomobila lui Butucă! Haideți fraților să vorbim cultură, că tare ne mai luați de proști! Ho.Pulele, ești pe recepție? Sau te gândești la condamnarea care o să FIE?

Multă lume m-a întrebat dacă nu mi-e frică… Ce să-mi ia binomul Dangă-Chirica? Hai, treacă de la mine, și transfugul Butucă! Pixul din mână cu care am scris articole de presă mai bine de 20 de ani? Poprirea pe salariul de la Bibliotecă? Demnitatea are prețul ei. Îi provoc public pe dnii Chirica, Dangă (n-am înțeles niciodată ce meserie are), Ho.Pulele (ba nu, că e în altă ligă), Calancea și Butucă să plătească același preț!

Share

Category: Directe de stânga

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.