Subscribe via RSS Feed

Și totuși, Moromete…

 

editorial aparut in cotidianul “Evenimentul”, miercuri 12 iulie2006

     Este Moromete un intelectual? O ciurdă de purtători de patalamele s-au răsculat spunînd lucruri grele despre copiii care l-au considerat astfel pe Moromete. E limpede că reacţia mai mult decît exagerată a unora dintre profesori provine din greaţa provocată de alăturarea nenumită şi închipuită între propria persoană şi ţăranul inventat de Preda, asudat şi cu vorbire bruscă.

     Dar ce e ăla un intelectual? Însăşi deruta din rîndul elevilor arată că şcoala nu îşi face datoria pe deplin. Fiindcă dacă profesorii ar fi fost ei înşişi modele de intelectual veritabil, probabil că toată lumea ar fi ştiut despre cine să scrie. Cînd însă a fi intelectual reprezintă la mulţi dintre profesorii români doar a avea o patalama universitară şi nu a fi capabil de a analiza, a sintetiza şi a opera cu noţiuni abstracte, e cumva de aşteptat ca mulţi elevi să termine liceul şi să nu fie în stare să recunoască un intelectual, darămite să îi poată defini condiţia. Ar fi însă de-a dreptul imoral să aruncăm vinovăţia acestei confuzii exclusiv asupra dascălilor…

     În ciuda tradiţiei franceze sau, mai bine zis, fix pe dos faţă de tradiţia europeană, intelectualul român e de dreapta. Ba de multe ori, chiar de extremă dreaptă. Iar asta se manifestă pe de o parte printr-un elitism care duce la enclavizarea sa din punct de vedere social într-un spaţiu irelevant şi, pe de altă parte, printr-un alt fel de distanţare în raport cu masa mare a societăţii, izvorîtă din convingerea stupidă că menirea intelectualului este să creeze şi să se manifeste exclusiv pentru ceilalţi intelectuali. Acesta din urmă este motivul pentru care cărţile tinerilor scriitori se vînd în 50 de exemplare, acesta este motivul pentru care filmele cineaştilor români înregistrează puţin peste cîteva mii de spectatori.

     Se poate spune desigur că televizorul musteşte de intelectuali autentici, care se manifestă ca atare şi că orice elev de liceu, dacă ar fi urmărit măcar cîteva ore în viaţa lui o emisiune de dezbatere pe orice temă, ar fi cunoscut nemijlocit ce este un intelectual. În teorie aşa o fi, dar să nu uităm că practic toate efigiile care cuvîntează din tuburile catodice revarsă şuvoaie de vorbe al căror singur punct de greutate este interesul personal. Tinereţea fragedă e vîrsta la care românii încă mai păstrează inocenţa de a crede că există şi conştiinţe care nu sînt de vînzare. Şi, pe măsură ce se conving de contrariu sau pe măsură ce văd că discursul intelectualităţii româneşti nu are nici o tangenţă cu lucrurile practice menite să facă societatea să meargă înainte, tinerii refuză să-i mai privească pe aceia care ar trebui să le fie modele.

     Pentru ca elevilor de liceu să le fie clar ce e acela un intelectual, ar fi trebuit ca societatea românească să secrete măcar şi un singur caz de succes fulminant de pe posturi intelectuale, asumate ca atare de cel care a ajuns mare, dar şi de toţi cei din jurul lui. Avem asemenea oameni? Deloc. Mulţi intelectuali publici au făcut bartere cu partidele de dreapta pentru a ocupa diferite funcţii, alţii sînt supuşi controlului inerent al patronatelor din presa unde se exprimă sau unde lucrează ca salariaţi. Sînt mulţi dintre ei milionari în euro. Dar banii lor miros de la o poştă a compromis.

     Astea fiind zise, personal nu văd o vină chiar aşa de mare celor care au scris despre Moromete ca fiind intelectual. Iar vina, atîta cîtă o fi fost ea, nu le aparţine. Fiindcă, pînă la urmă pot să mă mir şi eu la adresa celor care au decis că Moromete nu e intelectual: pe ce vă bazaţi? Că după mintea mea, un om care îşi croieşte existenţa avînd în cap întrebarea asta fundamentală e mai intelectual decît mulţi dintre cei care se pretind astăzi intelectuali.

Share

Category: Panseuri şi sefeuri

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.