Subscribe via RSS Feed

Dute-n măta de premiant!

În holul apartamentului în care am crescut era un cuier pentru pălării. Cum tata purta maximum o bască (alegere deopotrivă hazoasă şi discutabilă) acolo au împărăţit timp de 11 ani coroniţele mele de premiant, pe care mama se încăpăţâna să le ţină de la un an la altul. E drept că una a stat vreo doi ani, fiindcă am mai avut şi rateuri… Care pe această cale transmit plecăciuni delicatei mele colege Dana Papaghiuc, a cărei supremaţie, datorată excelenţei la ştiinţele exacte, nu a putut fi zdruncinată de firavul meu talent umanist. În afară de amintirea stejarului ce se prăfuia în cuier, calitatea de premiant mi-a adus însă numai necazuri. Staţi să vedeţi:

  • la serbarea din clasa I, gladiolele erau atât de lungi încât m-am împiedicat de ele când am urcat pe scenă şi a râs toată lumea de mine. De atunci nu am mai pus mâna pe asemenea flori.
  • Să ştii să socoteşti în gând! îmi tot spunea doamna învăţătoare. M-am conformat, dar deprinderea asta mă face să leşin când văd câte unul care are nevoie de calculator pentru o adunare cu două cifre sau când vreo casieră cu opt clase se ia la întrecere cu mine încercând să mă fure la total.
  • Dacă vă prind că nu ştiţi cum se foloseşte corect articolul hotărât, vă las repetenţi, ne-a speriat doamna Husar, la română, într-a V-a. Şi de atunci mă tot întreb cum de am avut eu aşa un ghinion de am ajuns la domnia sa, fiindcă aproape nici unul din cei care mă înconjoară nu a rămas neprihănit în ceea ce priveşte numărul de „i” cu care scrie. De asemenea, mor când văd scris TVA-ul în loc de TVA, FMI-ul în loc de FMI, IMM-urile în loc de IMM….
  • încercând să fiu un elev cât mai bun, am aflat că infestarea se face cu insecte sau rozătoare, iar infectarea cu viruşi sau bacterii şi că deratizarea înseamnă întotdeauna „a scăpa de şoareci şi şobolani”
  • o materie cu adevărat cui era engleza. Şi deşi am excelat la ea, am învăţat de la regretatul meu profesor să nu mă exprim niciodată în limba lui Shakespeare când vorbesc cu un român. Văd zilnic oameni care nu ştiu nici măcar condiţionalul în engleză, dar care abundă în target, trend, focus, breaking news
  • calitatea esenţială a oricărui intelectual este spiritul critic, în special faţă de propriile acţiuni, ne învăţa minunatul nostru profesor de filozofie. Mda. Era să o nenorocesc pe Catinca repetându-i ideea asta, fiindcă doamna ei învăţătoare îi scădea constant notele dacă îşi corecta lucrările. Femeia avea pretenţia să fii genial din prima şi, ignorând şi logica şi bunul simţ, considera drept greşeală orice ştersătură, indiferent cât de artistic era ea făcută.

 

Am mai crescut şi problemele au devenit de altă natură.

  • printr-a XI-a, o colegă mi-a spus Ei, eşti tu primul acum, dar la facultate n-o să mai fii! Pe ce se baza? Aveam să aflu că taică-său era profesor la facultatea la care credea ea că doresc eu să dau admitere.
  • la economie politică, în facultate, n-am mai învăţat cine ştie ce, fiindcă fusesem elev de zece la profesorul Marcu. Canci! Se schimbase economia, între timp şi, deşi profesorul ăla de la facultate fusese comunist cu acte, preda acum altă materie şi făcea alergie la auzul numelui Lenin.
  • la chimie-fizică era să pocnesc un asistent la ale cărui insistenţe am picat examenul. Parţial şi fiindcă speram ca în felul ăsta să fiu exmatriculat, ca să îmi pot vedea de viaţa mea. Ideea de bază era însă aceea că omul susţinea hotărât că rezultatul rezolvării unui sistem de două ecuaţii cu două necunoscute depinde de metoda de rezolvare a sistemului de ecuaţii…

 

Exemplele ar putea cotinua, dar de departe, cele mai mari neplăceri care decurg din statutul de premiant se acumulează, paradoxal!, pe măsură ce mă îndepărtez de anii de şcoală şi îmi pun întrebări.

 

  • ce sens are să fi fost premiant în ţara lui EBA, Becali, Udrea sau Vanghelie?
  • ce sens are să fi fost premiant dacă, atunci când aminteşti lucrul ăsta, se găseşte câte unul care să spună, lasă că ştim noi cum se făceau premianţii pe vremea comuniştilor?
  • ce sens are să fi fost premiant în ţara din care toţi premianţii pleacă, alungaţi de însuşi preşedintele lor, mare amator de blonde imbecile, de tinichigii şi ospătari?
  • ce sens are să fi fost premiant în ţara în care anul şcolar se deschide cu amintirile politicienilor despre cum nu au excelat la şcoală?
  • ce sens are să fi fost premiant în ţara în care diplomele de toate gradele se cumpără?
  • ce sens are să fi fost premiant în ţara jefuită sistematic de nişte băieţi care se ascund după o propagandă menită a prosti analfabeţi şi îi mituiesc tocmai pe aceia care ar trebui să explice celor mulţi schema prin care vor deveni din ce în ce mai săraci?

 

Am să închei explicând titlul. Să fi fost acum şapte ani? Se poate… Cert este că scrisesem un editorial în care enunţam cam aceleaşi idei ca mai sus. Articolul a stârnit multe comentarii pe net. Dintre ele, unul mi-a atras atenţia. Era scurt Dute-n măta de premiant. Exact aşa era scris! Şi ce poate fi mai grăitor decât faptul că am muncit de când mă ştiu pentru a ajunge la postura de a scrie, atâta vreme cât, atunci când o fac, alături de mine semnează şi asemenea oameni?

Share

Category: Panseuri şi sefeuri

Comments (18)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dorin says:

    Acum citiva ani, m-as fi amuzat. Astazi, insa… nu mai am putere sa ma amuz. E prea trist si prea… banal de adevarat.
    Si, ca sa ma bag un picut in seama, iaca ce asociatie mi-au stirnit rindurle tale de mai sus…
    Ma uitam intr-una din zilele trecute pe Discovery (ca pentru altceva aproape ca nu ma mai obosesc sa butonez telecomanda… poate doar pentru cite un SF… dar mai rarut, ca si astea sint tot mai slabute). Si ramin cu gura cascata la comentariile legate de plecarea lui Einstein din Germania nazista. Ideea era ca el ar fi plecat nu atit pentru ca era evreu ci, mai ales, pentru ca reprezenta, ca teoretician, exact ceea ce detesta regimul totalitar (in frunte cu Hitler, desigur), mai mult, in contradictie cu asa numita “stiinta ariana”. Si urma aici o enumerare, la loc de cinste figurind… metalurgia! Evident, pe loc am facut asociatia cu un faimos (din nefericire) personaj autohton, care deplingea starea invatamintului, pentru ca produce… filozofi, in loc sa produca ospatari si tinichigii.

  2. Omuletul says:

    Stimate domnule Dobos,
    Articolul dumneavoastra m-a facut nostalgic si mi-a dat si o tristete mai amara decat de obicei.
    Sa stiti ca nu e deloc funny (stiu sa folosesc si conditionala de tip II, si corespondenta timpurilor, si verbele modale, si rephrasals…)…meritam situatia in care am ajuns.Pentru ca suntem un popor de papagali.
    Va saluta cu respect un fost profesor, un fost politist, un…somer.
    Sincerely yours,
    A Romanian

  3. alndala says:

    Cea mai mare prostie a parintilor mei a fost cand m-au pus sa fiu premiant 11 ani la rand.Acum intru in clasa a 12-a si ma gandesc cu groaza ca nu mi-a folosit la nimic, timp pierdut degeaba, griji pentru nimic

  4. Dan Doboş says:

    Prietene, spui asta acum, Sigur că nu vei regreta când vei ajunge la vârsta mea. Textul de mai sus e scris într-o cheie cumva literară, adică e multă atitudine filtrată în rândurile acelea. Fiindcă ai fost premiant, vei reuşi însă să munceşti mai puţin şi pe mai mulţi bani, vei accede în posturi în care trebuie să ştii câte puţin din toate, te vei face mai uşor înţeles şi vei fi mai greu de păcălit. Fii optimist. Ţara asta nu va fi condusă perpetuu de analfabeţi! Iar dacă te saturi de România, lumea întreagă e plină de locuri care caută premianţi!

  5. r nieuwenhuis says:

    Lumea e plina de oameni care vor sa munceasca, nu e necesar sa fii premiant ca nici eu nu am fost si pot sa spun ca o duc mai bine ca altii care si-au pierdut timpul prin facultati si-mi sunt acum colegi de munca

  6. Paul says:

    Domnule Dobos, Va inteleg dezamagirea si la randul meu sunt dezamagit sa aflu de la un concetatean, ca nu este necesar sa fii premiant si ca a urma cursuri universitare este o pierdere de timp.Opinia asta a exprimat-o si Vanghelie.Iar daca vreti sa stiti, ce parere are Dumnezeu despre bani,uitati-va la ce fel de oameni ii da.Si mai uitati-va la cei care conduc destinele tarii.

  7. Moshu says:

    Paul, io credeam ca asta-i ,,parerea” Creatorului despre…oameni!(cica la cei care nu a mai avut ce ,,daruri” sa le dea le-a dat…bani!!!)

  8. ionu says:

    se spune du-te-n

  9. Dan Doboş says:

    Mda. Asa este, se scrie du-te-n… Dar comentariul matale ma intristeaza.

  10. v says:

    interesant că ‘ionu’ a văzut dute, da’ n-a văzut măta :))
    şi nici restul articolului nu l-a văzut, dar, na, era scris mărunt.
    ceea ce de fapt mă consolează, că premianţii sînt în general ăia care citesc (şi) scrisul mărunt.

  11. Poate am pierdut multi timp prin facultati degeaba, fara sa invatam nimic, dar e mai mult ca sigur, ca peste 10 ani cand o sa te intalnesti cu fostii colegi de munca care au pierdut timp prin facultati, tu o sa muncesti tot acolo sau in alt loc similar, iar ei.. or sa fie sefii, sau pe aceeasi creanga cu sefii celora ca tine, care nu au pierdut timp, au trait viata ( muncit, baut, f8888).Multe de zis, Timp se pierde dar ceva se castiga !

  12. kogaion says:

    Mda. Gust amar, tristeţe melancolică, adevăruri consumate, timpuri analfabete, şi de ce nu conducători marionete.
    Poate că toate adunate la un loc descriu fără cusur o frântura din prezentul călâi al unei idei fierbinţi de prin ’89 parcă.
    Sau mai buna exprimare al proverb (probabil jidănesc): “Ce-am gândit şi ce-o ieşit!”
    De fapt, recunosc în articolul dvs. stimate domn Doboş, amănunte din realitatea care ne împresoară, cu accentele ei de contemporaneitate flămândă, cu apucăturile ei de hidră şi nu mai puţin, cu un soi de caracter mizer decăzut până şi sub conştiinţa animalică.
    Cum poţi să fii atât de incult, atât de dobitoc încât să afirmi sus şi tare ca nu-i nevoie de oameni pregătiţi, de oameni premianţi într-o ţară.
    Cum să nu respecţi aceste elite intelectuale?
    Democraţia este prost înţeleasă.
    A fi democrat nu însemnă că ai liber să afirmi toate prostiile şi tâmpeniile care îţi trec prin cap.Ă
    Da, societatea democratică are nevoie şi de elite dar şi de muncitori.
    Nu este permis ca o elită se ia în derâdere munca şi nivelul de cunoştinte al unui muncitor, dar nici muncitorul să-şi bată joc de educaţia şi de cultura unei elite.
    FIECARE TREBUIE SĂ-ŞI CUNOASCĂ LOCUL ŞI LUNGUL NASULUI ÎN SCOCIETATA DEMOCRATICĂ. MAI MULT DECÂT ATÂT, PROGRESUL UNEI SOCIETĂŢI SE BAZEAZĂ PE APORTUL TUTUROR OAMENILOR SĂI INDIFERENT DE CALIFICARE, DE ETNIE, ORI ORIENTARE POLITICA CU RESPECTAREA INDISOLUBILA A UNEI SCALE DE VALORI ŞI DE COMPETENŢE.

  13. v says:

    “fiecare trebuie să-şi cunoască locul şi lungul nasului în societatea democratică”? hmm…

  14. Anonymous says:

    Saracu’, n-a-nteles nimic!

  15. milutzu_k says:

    Ce rost are sa fii premiant? In principiu, nici un rost. Un lucru invatat este bun invatat pentru sine si in sine si nu pentru vreo medalie. Sau nu. Depinde de perspectiva din care privim problema. Performanta sociala este si ea tot un fel de performanta, ca se gasesc unii care sa comenteze performanta sociala a lui Vanghelie, este alta treaba. Hmm, ma numar si eu printre aceia, dar numai pentru ca mi se pare ca performanta mea in spatiul stiintelor exacte bate orice fel de perfomanta sociala sau politica. Ma consider mai inteligent decat Vanghelie iar un test IQ nu m-ar contrazice, totusi imi aduc aminte de principiile vitruviene si de consecintele lor. Un om este cu adevarat bun cand tinde sa devina complet. Ma uit si in jur si ce vad? Da, specializare. Unii s-au specializat in calculatoare, altii in economie, altii in manevrat parghii politice (a se citi trafic de influenta). Titulescu, Iorga? Parca imi aduc aminte de numele astea… sunt nume de strazi, nu? Culmea este ca ar fi trebui sa devina nu modele, ci principii! Pentru ca daca nu dupa principii ar trebui sa ne ghidam, atunci dupa ce? Ah, scuze, dupa exemplele de succes ale curvelor de la televizor! Iertati expresia, si gramatica este tot o curva, una care solicita sa fie folosita oricand si oricum, probabil singura care si merita. Sau isi merita soarta. In spatele cuvintelor se ascund conceptele. In spatele frazelor se ascund ideile. Evolutia ideilor si conceptelor ar trebui, intr-o limba de uz general, sa fie urmata de o evolutie a limbajului, da este, dar dogmele limbii nu se muleaza cu suficienta dorinta pe limbaj. La un pol avem latina ori sanscrita, limbi care sunt folosite intr-un context de idei si concepte bine definit, aici limbajul nu evolueaza, limba nu se schimba, la celalalt pol avem limbajele de programare unde fiecare schimbare de concept se propaga extrem de rapid sfarsind uneori in generare de noi paradigme. Pe undeva pe la mijloc avem limbajul nativ, al cetateanului de pe strada, care evolueaza si el de la o generatie la alta si creaza presiune asupra dogmelor limbii, gramatica, sintaxa, punctuatie, gradul de permisivitate fata de neologisme, etc. Si atunci ce te faci daca in spatele cuvintelor dintr-o limba straina ai concepte pe care propria ta limba nu le acopera? Daca logica unei formulari solicita o punctuatie “interzisa”? Daca bunul tau prieten plecat in State dovedeste ca a uitat sa foloseasca limba materna la performantele ei maxime? Care sunt alea? Interzicem neologismele, virgula intre subiect si predicat ne provoaca urticarie si prietenul din State primeste “ban” pentru Romania? Care este nivelul de performanta ori de acceptabilitate, precum si numarul de cuvinte din vocabularul de baza pentru ca folosirea limbii romane sa fie permisa unei persoane? Ca sa inchei, nu este pentru mine sa stabilesc pragurile care imi declanseaza bunatate de judecata de valoare. Cu umilinta, recunosc ca am asemenea praguri (propun plurarul ‘prage’), dar acestea imi sunt definite prin ceea ce eu consider a fi bun simt si nu algoritm ori bias emotional. Bineinteles ca actioneaza ambele si multe alte cauze pentru a-mi crea simulacrul de bun simt, dar efectul este ca ajung sa ma intreb ce merita cu adevarat pastrat din universul asta minunat? Gramatica limbii romane mai complexa decat gramatica limbii engleze, se poate face ceva in privinta asta? Si in primul rand vrem sa facem ceva? Avem reprezentanti politici care calca in picioare insusi limbajul, asta nu ne convine la acesti reprezentanti? Ori prostia lor si incapacitatea lor de a actiona pentru interesul nostru comun? Cui foloseste sa fi fost premiant daca acum ai un amarat de post de profesor, incapabil sa bagi cu forta in 1-1.2 kg de tarate propria ta cunoastere si intelegere? Ne invartim in jurul cozii, nu? Pentru ca valorile sociale nu sunt tocmai ceea ce am dori noi sa fie. Prin urmare propun: 1. Test de IQ si EQ pentru oamenii politici. Pentru cei care au dat testul si au picat ar trebui sa se creeze Ministerul Tantal. Eu nu-i mai vreau in societatea activa 2. Pe buletinele de vot sa apara rubrica “BLAM”. Daca jumatate+1 din alegatori aleg aceasta rubrica, doritorii intru a fi alesi trebuie sa-si doneze 9/10 din avere pentru construirea canalului Atlantic-Sahara. Dixit!

  16. adrian says:

    salut,cum poti sa stii daca esti bun daca nu mergi la un concurs,cum poti sa iti stii valoarea fara o ierarhie ,ce ar fi viata fara provocari in care sa te autodepasesti.in romania problema e ca exista parerea ca scoala nu-ti aduce mare lucru;ce e drept scoala nu te pregateste si pentru viata ,poti sa fii premiant doar cu o memorie buna si fara pic de imaginatie sau simt practic … cand esti premiant si esti inconjurat de o majoritate ce nu mai respecta cartea poate fi si tragic daca nu ai incredere in tine si nu stii sa-ti gasesti mediul unde sa te pui in valoare;am in familie un olimpic la informatica care nu a citit o carte in viata lui si e curios ca da sfaturi la foarte multa lume;e fain daca poti sa crezi in tine .articolul poate fi vazut si peste 7 ani si cred ca va avea cam aceleasi replici sau poate nu .vom vedea ps scrie ceva si despre senzatia pe care o ai cand slabesti si nu te mai recunosti in oglinda ,e putin sf…

  17. kogaion says:

    Ce ar vrea sa insemna “A cunoaste locul si lungul nasului in societatea democratica”?

    Pai de esti macelar inseamana ca te pricepi la macelarie si nu la silvicultura.
    Cu alte cuvinte sa nu-si dea cu parerea despre un domeniu la care nu se pricepe, ADICA SA ISI CUNOASCA LOCUL.

    Mai concret, domnul macelar, care chiar daca are o afacere de succes si a strans bani multi, aste nu inseamna ca poate da lectii celorlalti din jur, inseamna ca nu se poate erija in locul unui profesor, economist, inginer, jurist, etc, ADICA SA-SI CUNOASCA LUNGUL NASULUI DEOARECE FIECARE ESTE SPECIALIST PE DOMENIUL SAU DE PREGATIRE.

    Multumesc pentru atentie!!!

  18. limbistul says:

    Draga D-le Dobos personal am fost premiant (nu 11 ani, viata inseamna si suisuri si coborasuri) si am cunoscut la randul meu alti premianti. Am cunoscut de asemenea sefi de promotie, ceea ce-i un urias pas inainte fata de un ‘premiant’, stim bine multi dintre noi ca un premiant dintr-o scoala de cartier se intampla sa nu intre la un liceu acatarii datorita nivelului sau scazut.
    In fine,nu de asta vreau sa vorbesc:aveti dreptate in multe aspecte. Nu aveti insa nici un fel de dreptate cand amestecati presedintele actual in problema asta, a premiantilor: premiantii au plecat majoritatea cu mult ianinte de Basescu. Observ ca pomeniti si de Udrea in contextul Vanghelie-EBA-Becali fara a spune nimic de alti incompetenti de genul Iliescu-Antonescu-Ponta-Nastase de unde trag concluzia ca dvs nu v-a folosit prea mult calitatea de ‘premiant’.Viata inseamna mult mai mult decat sa critici folosirea inadecvata a articolului (ne)hotarat, maestre premiant Dobos.

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.