Subscribe via RSS Feed

Din depărtare, oamenii se văd mici

Retorice

Un om care îmi vrea binele m-a certat fiindcă nu mai scriu nimic pe blog. ”E ușor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune”, i-am replicat, lăsând-o pe Euterpe să-mi susure în ureche și încercând să ascund că în ultima vreme toate întrebările mi-au devenit retorice. M-a privit strîmb și a zîmbit: ”Te alinți!”. Vorba lui a sădit în mine o vibrație gri, iar sufletul mi s-a împăienjenit în felul în care tremură apa mângâiată de un pui de adiere. Așa că scriu. Să fie deci talazuri!

 Din depărtare, oamenii se văd mici

De la o vreme, descopăr cu încântare rolul tămăduitor al depărtării. Privesc din tării lucruri în al căror mijloc am fost o mulțime de vreme și le descopăr valențe la care nu m-aș fi gândit niciodată. E ciudat pînă la zîmbet cum ceea ce îmi lipsește vederii normale pare să se fi compensat cumva cu o ascuțime a percepției contururilor fine ale lucrurilor care se îndepărtează îndeajuns. Mă uit de departe la lucruri pe care le-am construit cu cărămizi rupte din ființa mea esențială și îmi dau seama că nu a meritat. Nu să-mi răresc pînă la deșir textura existențială, ci să le construiesc.

Am nutrit o vreme convingerea că, dacă ești spectaculos, generos și viteaz într-un sens eroico-haiducesc te poți pitula mai lesne în găoacea ta, ca miezul într-o nucă. Mi-am potolit foamea dînd altora de mîncare, mi-am alinat setea privind poloboacele golite de alții, am plâns lacrimile altora în loc să urlu pe scena circului strident al existenței mele, am îndurat gîngăvelile menestrelilor afoni scriind partituri corecte. Cîtă naivitate!

Depărtarea îmi arată că lucruri pe care le credeam inadmisibile sînt de fapt acceptabile, că istoria păcatului originar ar trebui rescrisă cu referire la arginți, că mintea și sufletul pot vibra și în registrul vulgului sau pe ritmuri cabotine și că întîiul zburător nu mai e acela care știe drumul spre țările calde ci stăpânul aerului.

Din depărtare, oamenii se văd mici. Oare eu cum m-oi fi văzînd?

Share

Category: Panseuri şi sefeuri

Comments (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. TĂNASE DANIELA says:

    După asemenea rînduri, din care puţini înţeleg complexitatea mesajului, credeţi că valoarea dumneavoastră poate fi relativă? De vedeţi lumea altfel, eu zic că aţi urcat o treaptă mai sus. Privind de sus in jos, la tot ce- a fost, ce rost mai au regretele? Iar blogul e asa de gol….. … De-am greşit, iertaţi-mă.

    • Larisa says:

      Regretele nu si au rostul, evolutia e in trepte si cu cat urci mai sus empatizezi mai usor cu cei care au ramas mai in urma, asta nu-i face inferiori…ci rataciti!

  2. Larisa says:

    Am fost ieri la intalnirea de la Biblioteca Asachi. Am savurat o intens, a fost misterul ce am ales sa-l cunosc. Strict legat de dumneavoastra, tot ceea ce ati discutat e pe limba mea, uneori foloseati cuvinte necunoscute mie, dar asta e o chestie de excercitiu iar mie viata mi-a oferit alt mod de exersare, dar totusi v-am simtit ft aproape de mine si intelegeam tot ce transmiteati, punctul de inflexiune e ceva individual si el e o cheie miraculoasa…in fond e vorba de a fi si a observa. Mi-ai placut mult ca artist, si sper sa am ocazia sa va reintalnesc, desi sunteti complex in cuvinte ce le ati invatat dea lungul carierei sau atentiei dumneavoastra dedicata literaturii, nu ma impiedica sa va percep esenta…sunteti interesant si nu pt ca ati scris carti ci pt ca ganditi ceea ce scrieti, asta e dincolo de imaginatie, e o imaginatie ordonata…larisa (fata bruneta cu par scurt)

    • Larisa says:

      Va pun un text scris spontan intr-o postate pe facebook, daca as alege sa-l stilizez ar fi mai sofisticat dar vi-l pun exact din prima ciorna. Probabil ca ziua de ieri a gost un prilej sa reflect asupra iubirilor mele si asa a luat nastere textul. “Ziua cea mare in toata lumea: sa sarbatorim iubirea! Nu e chiar asa, e o zi in care comerciantii si-au pus imaginatia si strategia la bataie, e un alt motiv de distractie cu tematica, iar pt unii un motiv in plus de…depresie! Ziua indragostitilor, eu nu prea ma incadrez in tipar caci indragosteala mi-a trecut atunci cand am inceput sa-l cunosc si traiesc pe Luci… Ca sa fiu un ton cu tematica acestei zile, o idee imi zburda-n suflet. Motivul lui Luci pentru care s-a apropiat de mine au fost vorbele celor din jur “e nebuna, dar e nebuna rau”, bineinteles nu erau cuvintele unor binefacatori, dar ei nu stiau ca Luci e fascinat de nebuni si uite asa a inceput relatia noastra, un barbat complet echilibrat a intrat in hora cu o nebuna schizofrenica. S-a inarmat cu muuulta rabdare, mi-a pus la dispozitie urechile lui pana am epuizat tot haosul din mintea mea, mi-a pus la dispozitie sinceritatea lui care de cele mai multe ori era ca o oglinda murdara in care ma priveam, apoi mi-a oferit imbratisari sa simt si sa ma asigur ca nu sunt singura, claritatea oglindei e o chestiune de timp…iar el mi-a oferit tot timpul sau! Nici azi nu mi-a trecut nebunia, dar langa el am descoperit ca nebunia are doua fete, ca orice alt lucru, e distructiva sau constructiva…probabil a fost necesar sa o invat pe prima, ca mai apoi sa apara un barbat de nicaieri, cand incetasem sa mai sper, el in loc sa lupte cu ea cum au facut toti dinaintea lui, a inceput sa lucreze pe nebunia mea, sa o purifice si sa o transforme intr-o nebunie frumoasa. In situatia asta a fost mai nebun ca mine, dar sa stiti ca a dat ca a dat rezultate! O zi plina cu iubire sa aveti, azi va iubesc pe toti!

  3. Larisa says:

    In loc de “mi a pus la dispozitie” as schimba in “mi-a daruit”

  4. Larisa says:

    Sau nu neaparat…

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.