Subscribe via RSS Feed

Despre DemNet

Am primit ieri, la ceas de seara acest e-mail. M-a umplut de bucurie si nu pot sa nu il fac public!

Buna seara!

Am fost foarte curios sa citesc un nou roman scris de tine dupa cele din trilogia “Abatia”. Asteptam sa vad daca reusesti sa scrii ceva mai bun, sau te lovesti de faptul ca ai creat ceva atat de bun incat nu-l mai pot depasi. Dupa ce am citit “DemNet” mi-am dat seama ca a incerca sa compar aceasta carte cu “Abatia” este ca si cum as spune ca imi plac la gust bananele, nu capsunile, pentru ca sunt galbene.:) Sunt doua opere de factura diferita; mai corect spus, sunt doua opere foarte bune de factura diferita.

Imi place un autor care creaza o lume si apoi ma plimba prin ea intr-un fel de tur initiatic in care imi prezinta tot ce si-a imaginat. La fel faci si tu, pornind din Europa, trecand pe sub Oceanul Atlantic, apoi urcand pe orbita si poposind pe Luna, pe care o strabati dintr-o comunitate in alta. Mi-au placut coerenta lumii, istoria si geografia ei, precum si extrapolarile stiintifice. Totusi, este vorba despre o lume in care virtualul are o importanta covarsitoare; si, asa cum vedem cu fiecare zi pe care o petrecem intre calculator, televizor si puzderia de gadgeturi moderne, acest mediu se caracterizeaza printr-un bombardament continuu de informatii. Personajele tale par a trai cumva in afara acestei lumi, intr-o bula din care vad sporadic cate ceva din afara. Cam cum facea Asimov – cursul nebunesc al vietii pare a se intampla altora, nu celor din carte. Iar in cazul unei carti in care esenta o reprezinta tocmai nebunia acestui mediu virtual, cred ca aceasta izolare reprezinta un minus. Poate ca o solutie ar fi fost apelarea la reclamele, taieturile din ziare, stirile, etc. folosite de Brunner in “Zanzibar” si “Oile privesc in sus”. Astfel, aceasta lume nebuna din exteriorul personajelor ar fi parut mai vie, mai credibila. Ca un exemplu, nu am sesizat concret diferentele majore dintre comunitatea maxwelliana si restul spatiului locuit de oameni, in afara prezentarilor facute de tine. In “Alchimistul neutronic”, de exemplu, Hamilton reuseste sa dea o diferentiere vizibila intre societatile adamista si edenista. Iti este foarte evident carui tip de societate ii apartine fiecare personaj.

Personajul principal este creat foarte solid. Mi-ai confirmat din nou ca stii sa realizezi un personaj principal credibil, puternic, cu un trecut si niste motivatii care ma ajuta sa ma identific cu el. La fel ai facut si in “Abatia”. Insa, dupa ce m-ai ajutat sa ma identific atat de mult cu personajul, as fi vrut sa fiu alaturi de el cand moare. Sunt langa el 476 de pagini si tocmai cand moare nu sunt acolo; aflu despre cum a murit dintr-un epilog. Da, stiam ca Igor va muri inca de cand s-a separat de SHE, ai explicat foarte clar motivele finale pentru care decide sa isi dea viata, dar tot cred ca ai fi putut sa prezinti “live” moartea lui inainte de acel epilog in care Varley, Deavey-Pitt si Temuro pun punct romanului si netezesc calea pentru un nou roman. As fi vrut sa-i vad ultimele ganduri, dupa ce i le-am explorat pe toate celelalte.

Celalalt personaj important al romanului, Kaate, m-a lasat confuz. Pe tot parcursul romanului mi-a dat impresia ca singurul ei rol a fost sa il aduca pe Igor la capatul calatoriei sale, ceea ce s-a si confirmat. Dar am ramas cu senzatia ca DOAR acesta a fost rolul ei si nu am simtit-o ca pe un personaj real, asa cum l-am simtit pe Igor.

Mi-a placut modul in care ai rezolvat unul dintre lucrurile care ma deranjeaza la majoritatea romanelor cyberpunk pe care le-am citit. Acolo, intr-o lume in care oricine poate contacta pe oricine, personajul principal se plimba ca la el acasa si nimeni nu da de el, de parca s-ar ascunde intr-un loc izolat de lumea virtuala. La tine, Igor chiar se rupe de lumea virtuala, pentru a scapa de urmarire, iar asta m-a facut sa exclam “Da, uite in sfarsit un mod realist de rezolvare a problemei!”

M-a vrajit si conducerea intrigii. Exact asa cum subliniezi pe parcursul intregii carti, e un joc cu marionete, in care astepti sa vezi papusarul, apoi papusarul papusarului, s.a.m.d. E ca un roman delicios de Philip K. Dick la care i-ai temperat un pic latura psihotica.

Sincere felicitari pentru roman. Ti-am prezentat plusurile si minusurile pe care le-am vazut eu. Poate ca unele dintre observatii iti vor fi de folos; chiar daca nu, stiu ca feedback-ul in sine este extrem de important pentru un scriitor. Din punctul meu de vedere, “DemNet” mi-a placut mult si m-a convis ca esti unul dintre scriitorii de la care voi astepta cu mult drag orice carte noua.

Lucian-Dragos Bogdan

share save 171 16 Despre DemNet

Tags:

Category: Panseuri şi sefeuri

Comments (7)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ibviciu says:

    Va fi sau nu o continuare a Demnet-ului?

    Ar fi pacat sa nu fie, dupa o punte de legatura atat de frumoasa oferita de cele 3000 telescoape…..

  2. Tocmai am terminat-o iei.. ciudată. Mi-a amintit de Asimov ca liniaritate şi de Herbert ca şi complexitate.
    Şi da, vis a vis de Kaate mi s-a părut un personaj pus acolo… nu mi s-a părut prea “colorat”. Merita dezvoltat. sic cogito!

    Dar per total mi-a plăcut muuult. M-am uitat de câteva ori pe copertă să mă asigur că nu este o traducere

  3. Pt mine, tocmai Kaate a dat viata romanului. In afara de faptul ca era necesara pt ca Lemme sa isi expuna teoriile, prezenta ei a ridicat miza si a facut totodata echilibrul lui Igor mai precar. In orice caz, cartea e demna de piata internationala, ba chiar de Best-ul pietei internationale.

  4. Vlad V. says:

    Dupa ce am rererecititit Abatia, m-am bucurat mult cand am aflat de noua carte. Am o intrebare: exista vreo sansa in viitorul apropiat sa o achizitionez ca ebook?

  5. Vlad V. says:

    multumesc frumos.
    Acum am dat comanda.

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.