Subscribe via RSS Feed

Cerneală mov din sânge A

image052 Cerneală mov din sânge AToate uzanțele colegiale mi-ar fi impus să scriu demult despre romanul de debut al Ștefanei Czeller, Cerneală și sânge, Millennium Books, 2011, mai ales că sunt probabil singurul amator de SF care a citit două romane ale autoarei ieșene. Un noian de motive a amânat însă acest moment, justificat din punctul meu de vedere. Citind însă interviul pe care Ștefana, fosta mea colegă preț de vreun deceniu și ceva la ziarul Evenimentul, l-a acordat fanului SF no 1, așa cum îi place lui Nicu să i se spună, am fost impresionat și uimit la maximum că m-a menționat la capitolul mulțumirilor. Cunoscătorii ar putea spune că sunt încă în convalescență după despărțirea de niște oameni pe care îi credeam mai apropiați decât s-au dovedit a fi până la urmă. În ciuda acestei intempestive trăiri duminicale, motivele tăcerii mele sunt de domeniul evidenței și simt nevoia unei enumerări justificative.

1. Nu mi-au plăcut niciodată laudele carteziene. De aceea iubesc mai degrabă premiile fanilor și clasamentele de vânzări. Mi se pare de-a dreptul neproductiv, atât pentru mine cât și pentru Ștefana, să laud Cerneală și sânge, de vreme ce inițiații știu că ne-am sfătuit la începutul carierei literare a autoarei, că am îndrumat-o spre Atelier Kult și spre Michael Haulică și, mai ales, că i-am domolit elanul (drăgălaș pentru o ființă atât de minionă), de a se lua la trântă direct cu structurile narative ample ale romanului. Din frâna asta creativă s-au născut câteva povestiri excelente! Normal că sunt mândru de rolul meu, fie el cât de mic, la nașterea unui scriitor. N-avea sens să o laud înaintea altora!

2. Proza Ștefanei diferă extrem de mult de ceea ce îmi place mie să scriu, iar încadrarea la capitolul SF forțează cumva limitele definiției. De aici decurge rezerva de a mă pronunța într-un domeniu, literatura fantasy, în care expertiza mea e insignifiantă. Pe de altă parte, lectura timpurie a scrierilor Ștefanei și acceptarea diferențelor dintre noi m-au făcut să îi sugerez Atelier Kult, în dauna variantei Quasar, mai apropiată mie, dar mai tradiționalistă. Cât despre încrederea mea în capacitatea ei de a percepe și de a scrie literatură ea nu mai trebuie afirmată: Ștefama a fost primul cititor profesionist al Abației infinite! Mai mult decât să îi încredințez înaintea oricui volumul care încheie trilogia, ce-aș fi putut face?

 3. Dacă o să citiți cu atenție scrierile non-literare ale Ștefanei, veți vedea că repetă destul de des, cu delicatețe e drept, ideea că maeștrii i-au sugerat să nu se apuce de roman înainte de a ști exact ceea ce se va întâmpla pe toată întinderea narațiunii, dar că ea nu crede într-o asemenea organizare. Ei bine ”maestrul” ăla sunt eu. Nu insist asupra acestui diferend de idei spunând că, odată ce încetează să fie speranță, orice scriitor își capătă inamicii și criticii profesioniști pe care îi merită. Și e greu de crezut că ei vor mai trece cu vederea mici omisiuni (nu spun care!) izvorâte din credința romantică în fluiditatea scrisului, legănat de susurul inspirației.  

 4. O cunosc mult prea bine pe Ștefana pentru ca analiza mea asupra romanului ei să nu fie una profund subiectivă. Știu multe dintre persoanele-personaje. Cu unele descrieri sunt de acord, cu altele — deloc. Mă simt cumva vinovat de atmosfera sordidă descrisă în redacție, fiindcă era cumva (și) responsabilitatea mea administrativă de a mai îmbunătăți câte ceva. Departe de a mă compara ca știință jurnalistică, stil și orizont intelectual cu primul nostru șef, dl Const. Pălăduță, al cărui portret excelent e zugrăvit în calitate de redactor-șef al publicației, nu mă pot opri să mă întreb de ce nu m-am calificat ca personaj în Cerneală și sânge. Exemplificările de acest gen ar putea continua, dar ele ar intra într-o zonă prea personală, în care nu e treaba mea să privesc și apoi să comentez în public.

 5. Chiar dacă aș avea reproșuri literare la adresa Ștefanei, nu le-aș face niciodată publice. Pe de altă parte, dacă aș fi scris despre Cerneală și sânge, aș mai fi subliniat și documentarea excelentă a cărții, tonul personal al narațiunii, umorul fin, erotismul exotic, dar și potențialul fantastic de ecranizare.

Nu pot să închei decât prin a-mi justifica titlul. Poate cea mai mare diferență între viziunea mea și cea a Ștefanei asupra literaturii este una de sorginte… inginerească. Prima imagine care mi-a venit în minte atunci când am citit titlul și am amestecat mental lichidele a fost cel al cernelii mov care a invadat prin 1985 rafturile librăriilor comuniste, imediat după ce am încetat să mai importăm Hero. Ei bine, roșul de acolo e din sângele meu, A. Cerneala aia mi-a însoțit anii adolescenței: ea a lucit din primul meu jurnal, a colorat paginile primului meu roman (pierdut în ceața efuziunilor literare, vai mie!), a întregit examenele și a mâzgălit primele scrisori de iubire… Culoarea aia mov a răscolit în mine atâtea amintiri, potențate de chestiunile personale legate de anii lungi de colaborare cu autoarea, încât nu am putut să scriu nimic până acum despre Cerneală și sânge. Iar acum scriu doar:

 Bravo, Ștefănuță!

 PS. N-am terminat încă de citit, dar cred că am dat peste un Dan Brown autohton. Voi rămâne misterios o vreme…

share save 171 16 Cerneală mov din sânge A

Tags: ,

Category: Panseuri şi sefeuri

Comments (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Stefana says:

    Multumesc pentru cuvintele bune. Si nu e timpul pierdut ca sa inspiri un personaj. :-) Intr-un roman SF, nu urban fantasy.

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.