Subscribe via RSS Feed

Bocet după bani

Nici nu s-a uscat bine cerneala liderilor USL pe programul economic alternativ, că lătrăii băsiști, stipendiați bine din fonduri ce au evadat de sub spectrul crizei, s-au grăbit să deplângă moarte cotei unice. Trecând peste ideea că, în fond, orice sistem politico-economic devine ineficient și trebuie schimbat și ignorând cu grație evidența că până și cele mai de dreapta guverne din lume aplică  o cotă diferențiată de impozitare, rămâne totuși de discutat cum se face că, într-o societate destul de inseinsibilă la confruntările de idei, cota unică provoacă asemenea dezbateri aprinse.

Cea mai simplă explicație este fără îndoială lipsa de resurse a propagandei PDL. Incongruent cu sine însuşi atunci când vine vorba de doctrină, PDL este partidul care construiește săli de sport și stadioane în comunele în care locuiesc aceia pe care mentorul și vechilul său, Traian Băsescu, îi acuză de lene endemică. Dacă PDL ar fi fost cu adevărat un partid de dreapta, probabil că ar fi construit sisteme de irigații în satele respective sau infrastructură pentru mici parcuri industriale. De aceiași bani, în aceleași locuri. Identitatea de dreapta a PDL este doar expresia impotenței lui Băsescu de a se impune în contextul european al stângii și de aceea doctrina partidului său e una cu imense hiatusuri structurale. Din această perspectivă, transformarea în dogmă a oricărei măsuri care individualizează băsismul în spațiul ideilor politice devine explicabilă, tocmai ca expresie a necesității apărării cu orice preț a unei zestre ideatice și așa subțiri.

O altă înverșunare legată de susținerea cotei unice este, fără îndoială, aceea că umorile de ciocoi de tip nou care compun nucleul dur al PDL nu suportă ideea că săracii ar putea fi impozitați mai puțin. Argumentul suprem în acest sens este faptul că aceiași ciocoi nu au vărsat o lacrimă atunci când s-a introdus impozitul minim, care a fost în fond o derogare majoră de la filozofia cotei unice. E lesne de imaginat câtă frustrare se va acumula în mașinile de sute de mii de dolari făcute din contracte cu statul atunci când parașutistele băsismului vor conștientiza faptul că o mamă singură e impozitată mai puțin decât ele? Vă imaginați cum se vor înverzi ficații analfabeților de partid și de stat când vor afla că un tânăr absolvent de facultate nu plătește impozit pe salariu în primul an? Spune cine ce-o zice, deocamdată resorturile intime ale gândirii de dreapta miros pestilențial.

Cheia de boltă a înverșunăriii băsiste în privința cotei unice este legată însă de un subiect pe care nu voi obosi nicicând să îl aduc în discuție. În România s-au făcut bani frumoși de pe urma impozitării în cotă egală a capitalului și a muncii. Un milion de euro pus la treabă în România este impozitat cu același procent ca și un om care se prezintă zilnic opt ore la serviciu. Capitalul poate pleca atunci când vrea. Salariatul trebuie să dea preaviz! E drept că, deocamdată, implicațiile acestei realități înrobitoare nu reușesc să convingă nici măcar USL de strâmbătatea acestui mod de gândire. Odată deschisă însă cutia Pandorei, odată sacrificat sacrosantul principiu al cotei unice, administratorii capitalurilor se tem. Și, odată cu ei se tem și băsiștii, fiindcă le e din ce în ce mai limpede că banii pot reprezenta singura lor șansă de a mai salva câte ceva în plan electoral. Ca atare, vocile ce vorbesc astăzi despre dreapta, despre comunism și despre superioritatea absolută a cotei unice nu fac decât să bocească după banii care le-au cumpărat puterea.

Share

Tags: ,

Category: Directe de stânga

Leave a Reply




If you want a picture to show with your comment, go get a Gravatar.