Subscribe via RSS Feed

Biblio

1987 – 1989 • După cîteva premii şi menţiuni la concursuri literare şcolare, am devenit un participant activ al Matineului de Proză, condus de criticul Val Condurache şi desfăşurat bilunar la Casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi. Am participat la concursul naţional de proză, organizat anual în acest cadru şi, în 1989, am obţinut premiul al doilea cu schiţa “Stelea”.

1988 – am devenit membru al cenaclului de anticipaţie Quasar din Iaşi, de atunci şi pînă în prezent, publicînd numeroase schiţe şi povestiri în fanzinele şi revistele editate de Quasar.

1994 – după absolvirea facultăţii, am devenit redactor-colaborator al cotidianului Evenimentul din Iaşi şi, după şase luni, şeful secţiei “suplimente” a acestui ziar. În această calitate am preluat coordonarea celui mai longeviv supliment science fiction din România, SuperNova, care a apărut din 1992 pînă în 2001.

În cei 17 ani de activitate jurnalistică am publicat peste 1000 de editoriale, reportaje şi interviuri şi am coordonat apariţia a peste 4000 de numere ale ziarului. Am fost colaborator, invitat permanent și realizator la numeroase emisiuni radio și TV.

1994 – am cîştigat două premii, pentru schiţă şi nuvelă, în cadrul Consfătuirii Naţionale SF, Atlantykron.

1994 – 1997 – am publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton poliţist săptămînal, întitulat “Inspectorul Rogers”.

1996 – 1998 – am publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton science fiction, Aventurile lui Bimbilonius.

1996 – selecţiuni din ambele foiletoane au fost publicate în almanahul “Evenimentul” şi în almanahul “Evenimentul estival”.

elefantul in bostanarie 1 Biblio1999 – A fost publicat la editura Media-Tech romanul de debut: Elefantul in bostănărie (ISBN – 973-98976-5-7);

quasar 001 Biblio2001 – În cadrul antologiei Quasar 001 (ISBN: 973-85088-9-4), mi-a fost publicată povestirea Scrînciobul. În cadrul Nautilus – antologie almanah (973-569-504-9), mi-a fost publicată povestirea Gambitul lui Carly, care a obţinut ulterior şi premiul Quasar 2001 pentru cea mai bună schiţă a anului.

trilogia nomilor1 Biblio

 

2002 – În luna octombrie apare la editura Nemira Trilogia nomilor, în trei volume, (ISBN 973-569-564-2), de Terry Pratchett, pe care am tradus-o din limba engleză.

abatia nemira BiblioÎn luna noiembrie apare romanul SF Abaţia (ISBN: 973-569-560-x), la editura Nemira, în cadrul colecţiei Nautilus.

2003 – Participanţii la Convenţia Naţională de science fiction, RomCom, votează blestemul abatiei BiblioAbaţia ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anului precedent. În luna noiembrie apare tot la editura Nemira, romanul Blestemul Abaţiei (ISBN 973-569-625-8).

2004Blestemul Abaţiei obţine premiul Conferinţei Naţionale de SF, Romcon, ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anului precedent.

abatia infinita Biblio2005 – Apare la editura Media-Tech Iaşi romanul Abaţia infinită, (ISBN 973-8364-17-5).

ghicitori Biblio2006 – Apare la editura Media-Tech Iaşi volumul Ghicitori despre toate cele (ISBN 973-8364-23-X). Am fost nominalizat cu romanul Abaţia la premiul pentru Cel mai bun roman SF european în cadrul Convenţiei Europene de science-fiction.

2007 – Am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. Este reeditată Trilogia nomilor de Terry Prathett gheorghe om special Biblioelefantul in bostanarie 21 Bibliola Editura Corint Junior (ISBN 978-973-7644-65-7); apare la editura Media-Tech culegerea de povestiri Gheorghe, un om special (ISBN 973-8364-24-8). Este reeditat romanul Elefantul în bostănărie (ISBN 973-8364-25-6). Am tradus pentru editura Corint Junior Familia Puhoi – Vecinii (ISBN 973-128-028-8) şi Familia Puhoi – La şcoală (ISBN 973-128-068-4). În luna decembrie 2007 mi s-a decernat premiul Vladimir Colin, cumulat pentru anii 2002-2006, pentru “Cel mai bun scriitor SF român”.

tunele1 Biblio2008 – Am tradus pentru editura Corint Junior romanul Tunele (ISBN 978-973-128-166-7) şi Tunele 2 (ISBN 978-973-128-257-2).  craciunul jucariilor BiblioLa teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc premiera piesei mele Crăciunul Jucăriilor. La editura Millennium Press a fost reeditat romanul Abaţia (ISBN 978-973-88934-1-2)

abatia millennium2 Biblio

2009 – Schiţa Îngeri, ieşiţi din morminte a intrat în volumul millennium fantasy BiblioMillennium fantasy and science fiction publicat la editura Millennium Press (ISBN 978-973-88934-3-6). La editura Corint Junior mi-a apărut traducerea romanelor Aici în tărîmul dragonilor (ISBN 978-973-128-210-7) şi Porţi de cristal (ISBN 978-973-128-268-8). Reuniţi în cadrul Convenţiei europene de science fiction Eurocon, la Fiuggi, în Italia reprezentanţii amatorilor de SF din Europa mi-au acordat un premiu de încurajare.

the abbey Biblio2010 – Romanul Abația, apare în Statele Unite ale Americii cu titlul The Abbey. Mi s-a ochelarii mos craciun Bibliodecernat premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. La teatrul Luceafărul din Iași a avut loc premiera piesei Ochelarii lui Moș Crăciun.

share save 171 16 Biblio
The Best Software by Adobe, Microsoft, Corel and others Site map of The Best Software by Adobe, Microsoft, Corel and others Official Software Partner of vendors Adobe, Microsoft, Corel and other Site map of Official Software Partner of vendors Adobe, Microsoft, Corel and other Alien Skin Image Doctor 2.0 for Adobe Photoshop CS2 Alien Skin Blow Up 1.0 for Adobe Photoshop Alien Skin Eye Candy 5 Impact for Adobe Photoshop CS2 AlienSkin Xenofex 1.0 for Adobe Photoshop CS2 Alien Skin Eye Candy 5.1 Impact Retail for Adobe Photoshop CS2 Alien Skin Exposure 2.0 for Adobe Photoshop CS2 Alien Skin BlowUp 2.0 For Adobe Photoshop Alien Skin Exposure 3.0 Alien Skin Bokeh 2.0